Cornel Nistea
scriitorul


 

Jurnal de scriitor

Publicistica literara
Articole de presa

Casa scriitorului

Casele scriitorilor, locuinţele lor sunt cu totul diferite. Ele au ceva particular ce ţine de personalitatea scriitorului, de firea sa, de educaţie, de cultura asimilată, de nevoile sale ambientale, de experienţa în contactul cu lumea. Mă refer desigur la casa scriitorului cât timp este în viaţă, căci mai târziu ea poate deveni casă-muzeu, care nu mai prea seamănă cu ce a fost locuinţa sau biroul scriitorului, aceasta din raţiuni didactice şi excesul de zel al celor care o concep, lipsind-o de ceea ce sugerează viaţa reală şi momentele de creaţie ale scriitorului (în cele mai dese cazuri). Am deosebit în vizitele mele cel puţin patru-cinci tipuri de locuinţe ale scriitorilor, ele putând fi mult mai numeroase. Mai întâi sunt tentat să vorbesc despre modesta locuinţă în bloc a lui Nicolae Velea, un talentat prozator din Bucureşti, şef de pagină a revista "Luceafărul", din care lipseau aproape cu desăvârşire cărţile, dar era un ceva acolo care dădea interiorului mister şi sensibilitate. Velea era un Boeru, ca şi colegul său Gheorghe Suciu, care, când îl vizitam, era încântat să-mi arate în biblioteca sa colecţii valoroase; poetul Aurel Rău, fost redactorşef al revistei "Steaua" din Cluj, locuia şi cred că mai locuieşte într-o casă impunătoare, construită între cele două războaie mondiale, lăsând acea impresie de intelectual rasat preocupat de valoare şi gustul esteticului, i-am cunoscut pasiunea de colecţionar de opere de artă, de icoane pe sticlă şi alte obiecte din cultura populară, dar şi al unor cărţi rare. Dacă ar fi să fac o asociere, l-aş compara în atitudinea sa cu cea a poeţilor tradiţionalişti, în primul rând cu Octavian Goga. De câte ori l-am vizitat şi-a dezvăluit înclinaţiile de bună gazdă, solicitând-o pe doamna Oltea să ne pună o gustare însoţită de un coniac şi o cafeluţă, care să ne stimuleze dialogul. Am văzut, mai rar, şi locuinţe ale unor scriitori transformate în sufocante depozite de carte, în care pe rafturi nesfârşite se aflau alături de cărţi valoroase o veritabilă maculatură, ce ameninţa să-l scoată pe poet din casă.

Câtă deosebire între aceste case sau locuinţe şi cea a marelui poet Lucian Blaga de pe strada Pata din Cluj, pe care am vizitat-o un an după moartea autorului Poemelor luminii, prin mijlocirea unui coleg mai mare de la filologie, care devenise prin anii 60 un fel de băiat de casă al poetului şi al doamnei Cornelia Blaga. Trăiam un sentiment de adâncă emoţie. În vreme ce ne apropiam de casa poetului am constatat că teii erau în plină floare, iar de undeva răzbea până la noi miros de mâncare gătită. Dar poetul a dispărut. În sfârşit am intrat. După ce doamna Cornelia i-a făcut colegului meu observaţia că nu şi-a anunţat vizita, ne-a condus la etaj. Am descoperit o locuinţă de 2-3 camere, cu biroul în care crease poetul şi filosoful. Era acolo masa de lucru cu câteva obiecte pe ea, aşa cum le lăsase Lucian Blaga înainte de a se îmbolnăvi grav şi a fi internat în spital, l-am prezentat doamnei Cornelia condoleanţe, asigurând-o că poetul şi-a câştigat eternitatea. Pe unul din pereţii biroului, într-un colţ, era o mică bibliotecă, pe ale cărei rafturi nu se aflau mai mult de o sută de volume, cele mai multe cărţi din filosofia clasică germană şi din cea franceză, iar pe raftul de jos se afla, ca o piatră de temelie, opera poetului. Era un spaţiu spiritualizat de valoare, nici o concesie mediocrităţii. S-ar putea obiecta că Blaga, un etern călător în Europa în calitatea sa de diplomat, nu-şi putea căra biblioteca cu sine. Să nu uităm însă că poetul a traversat Europa, şi-a purtat cu sine, refugiindu-se din calea războiului, gresia primită cadou în Portugalia pentru a-şi amenaja baia şi bucătăria, până la Cluj, apoi la Sibiu şi pe Valea Sebeşului. Fapt e că în casa lui nu aveau loc decât valorile.

30 martie 2006

sus

© 2005-2012 Cornel Nistea