Cornel Nistea
scriitorul


 

Alte texte despre scriitorul C.Nistea

• Un scriitor asteptat... - o prezentare neutrala

• Parcurs existential - elemente autobiografice :: auto-vorbire

• Cornel Moraru: Un pariu câstigat - cronica în revista Vatra (Târgu Mures) la Papagalii mei adorati.

Despre C.N.

Critici si scriitori despre Cornel Nistea (decembrie 2005)

  1. Valeriu Cristea
  2. Tudorel Urian
  3. Alexandru Condeescu
  4. Ion Lungu
  5. Aurel Pantea
  6. Ioan Nistor
  7. Cornel Moraru

1.

          La prima sa carte, un volum de Schiţe şi nuvele, de 152 de pagini, Cornel Nistea din Alba Iulia pare un prozator versat, cu o mai veche experienţă a scrisului. (...) Lectura volumului Focuri în septembrie ne convinge însă totodată că autorul lui, Cornel Nistea, a şi găsit – şi nu de azi de ieri – câte ceva, câte ceva deosebit de important pentru scrisul unui prozator: unele tipuri de personaje, anumite atitudini, teme şi obsesii, o anumită atmosferă, o sursă de umor. De aici, în ciuda împrăştierii de care vorbeam mai sus, a mersului în mai multe direcţii, uneori nesigur, o certă impresie de unitate. Proza lui Cornel Nistea are deja o pecete a ei, care o singularizează dincolo de evidente şi fireşti influenţe.

Valeriu Cristea

2.

          Un gânditor contemporan arăta într-o carte a sa că „la originea scrisului se află un şoc, mai exact spus: o ruptură (s.a.); numai rupturile intervenite în cursul obişnuit al vieţii ne fac să percepem cu adevărat viaţa; deodată, o mirare, o surprindere, o cutremurare: va să zică asta era... iată cum stau lucrurile...; clipa când am constatat că ne înşelasem până atunci este decisivă pentru scris”.
          Lui Cornel Nistea momentul „rupturii” îi oferă, în acelaşi timp, pre-textul dar şi substanţa textelor sale. Există un algoritm bine însuşit, la care recurge autorul când îşi scrie povestirile şi nuvelele. La început, el descrie cu o precizie, am spune, maşinală o „felie de viaţă”, un microgrup social surprins în viaţa de zi cu zi, cu preocupările lui mărunte şi insignifiante. Apoi, în existenţa acestui microgrup intervine „ruptura”. Unul dintre membrii comunităţii moare sau pleacă, îşi schimbă viaţa sau are o revelaţie, bruscând prin aceasta ordinea pe care o instaurase linearitatea şi monotonia cotidianului de dinaintea „rupturii”. Momentul „rupturii” este protuberanţa de la şi spre care tind să pornească toate prozele lui Cornel Nistea. Ceea ce nu ţine de ruptura propriu-zisă nu face decât să contrasteze şi, implicit, să reliefeze şi mai mult revelaţia produsă de aceasta. Bruscarea unei conştiinţe prin revelaţia produsă de o schimbare radicală şi ireversibilă, petrecută în planul cotidianului, devine astfel leit-motivul povestirilor lui Cornel Nistea. Această iluminare de conştiinţă este întotdeauna dublată de o trăire emoţională foarte înaltă. De altfel, afectivitatea este simţul la care apelează în primul rând Cornel Nistea, scrierile sale fiind, din acest punct de vedere, apropiate de poezie. Ca şi în cazul poeţilor, la autorul în discuţie scriitura este, în acelaşi timp, revelaţie şi trăire afectivă a acelei revelaţii.

Tudorel Urian

3.

          Există aici teme fundamentale – timpul, solitudinea, amintirea şi uitarea, realul şi închipuirea, viaţa şi moartea, amărăciunea condiţiei umane – tratate cu mijloacele simple şi eficace ale prozei scurte obţinută prin complicate reducţii de linii şi planuri în favoarea sugestiei directe, a cursului concentrat al naraţiunii. Iniţial ironic, Cornel Nistea dovedeşte ulterior vocaţie de moralist în gustul scepticismului fatalist, satira din câteva piese, împinsă uşor spre absurd prin aparenta aprobare din partea autorului a firescului „lumii pe dos”, vizează inteligent relaţiile interumane din planul social generatoare de egoism şi însingurare. Treptat în spatele acestor rânduri se insinuează o conştiinţă gravă care dă sentimentul participării la suferinţa omenească şi cel de compasiune pentru ea, prozele fiind invadate de o secretă şi profundă tristeţe. Procese dilematice de conştiinţă dezbat vina neştiută a solitudinii eroilor care caută în trecut mai mult decât tâlcul întâmplărilor trăite ori închipuite, ci înseşi certitudinile existenţei lor. Cele mai complexe personaje stau în aceste proze sub semnul adagiului stănescian „Suntem ceea ce ne aducem aminte”.

Alexandru Condeescu

4.

          Există autori care debutează editorial direct şi matur din punct de vedere artistic, cum se dovedeşte şi profesorul Cornel Nistea, autorul unui interesant şi foarte original volum de proză scurtă: Focuri în septembrie (Cartea Românească, 1984). Foarte puţin cunoscut înainte de paginile periodicelor, în care a debutat propriu-zis, tânărul prozator îşi îndreptăţeşte, totuşi, pe deplin intrarea cu brio în cetatea literelor nu cu un volum amplu, aşa-zicând la modă, respectiv cu un roman, indiferent de modalitate, ci cu un grupaj de „schiţe şi nuvele”, specii devenite oarecum anacronice, tot mai rar şi sărac reprezentate în beletristica actuală. Dar, cum se ştie, este infinit mai greu să scrii scurt, cum demonstrează cu prisosinţă Guy de Maupassant, dar îndeosebi Anton Pavlovici Cehov, decât lung, chiar dacă ne aflăm într-o perioadă când naraţiunea amplă, poreclită roman, indiferent de calitate şi semnătură, este smulsă din mâinile librarilor.
          Ne aflăm, deci, în faţa unui volum de proză scurtă matură şi valoroasă, pe care merită s-o salutăm cu toată bucuria actualelor împliniri şi speranţa succeselor viitoare.

Ion Lungu

5.

          Modul epic în care autorul se simte cel mai în largul său este cel al implicării unui narator-personaj, formă de angajament semnificativă nu atât compoziţional, ci ilustrând o particularitate a sensibilităţii autorului, aderenţa sa faţă de destine umane eşuate sau pândite de neşanse, suferinţe, moarte şi singurătate. Transcrierea unor existenţe abulice este realizată cu discreţie uşor modulată de compasiune şi ironie, în povestirile: „Pentru puţină linişte”, „Eu, Mitică şi unchiul meu deputatul”, „Pendula”, „Ultima relicvă”, „Papagalii mei adoraţi”. Uzând de naratorul-personaj, prozatorul confruntă, în fond, două lumi, una a existenţelor marcate de abandon şi solitudini – şi alta a unei conştiinţe vizitatoare a acestora, determinabilă prin atribute ale incomodităţii vivace şi ale frondei. Naratorul-personaj este aşadar un spirit independent întrucât chiar unele comportamente ale sale îl „acuză”. De obicei, singur, în momente de rememorare are tabieturi uşor desuete, cultivă o superioritate puţin afectată, are profesiuni relativ importante ce nu-l împiedică să descindă într-o retorică gestuală blajin justiţiară, într-o lume de personaje ce-i trezesc amintiri în funcţie de care se implică în realitatea lor umană. Trebuie spus că Nistea ştie să alterneze cu eficacitate faliile temporale, armându-şi povestirile cu exactitate de constructor.
          Preocuparea lui Cornel Nistea de a surprinde omenescul dincolo de orice imagine standard transmite frazelor din cele două reportaje ale sale o savoare severă. Autorul are puterea de a-şi tempera spiritul confesiv în favoarea notaţiei. Echilibrul şi alternanţa naraţiei şi descrierii aparţin unui practician al epicului sobru.

Aurel Pantea

6.

          Fina analiză psihologică, respectiv evidenţierea „fluxului conştiinţei” se face în aceeaşi manieră concentrată şi parţială, care conduce, în mod inevitabil, la echivocuri (foarte frecvente în întreaga proză nisteană) ce favorizează coagularea unei alte trăsături epice esenţiale: frumuseţea stranie. Stilul însuşi, mai calofil decât în alte texte, trece prin scurte procese de estetizare şi densificare noţională, doar în momentele de maximă tensionare dramatică, ce pregătesc revelaţiile stupefiante. [...]
           Creator al unei proze concentrate şi uşor calofile, rezervându-şi, la mai tot pasul, şarmul surprizei ineditului, excomunicând dialogul în favoarea experimentelor textualiste moderate şi izbutind turul de forţă de a înfrânge ficţiunea realităţii prin realitatea ficţiunii, Cornel Nistea reprezintă o certitudine a sistemului de valori ale literaturii de după 1980.

Ioan Nistor

7.

Prozele lui Cornel Nistea sunt dense şi tensionate, par construite în jurul unui nucleu epic compact, expresie a unei experienţe de viaţă trăite, nu doar imaginate. Numai schiţa Bucuria secretă - piesă de virtuozitate - configurează mai degrabă o atmosferă, într-un cadru intim, dominat de reverie şi mister, traversat de un subtil fluaj erotic prelungit parcă în afara timpului şi a realităţii imediate („mica noastră veşnicie”). Efectul de clar-obscur e produs - divulgă spre final naratorul - de un anume dozaj de lumini şi umbre, care ar putea întreţine sau, dimpotrivă, spulbera într-o clipă iluzia trăită atât de intens în prezenţa fiinţei iubite. Lentoarea e mai mult a scriiturii, care nu mai are un ritm epic propriu-zis (în absenţa cvasi-completă a „faptelor” reduse la unele imagini izolate – străfulgerări ale trecutului - ce revin obsesiv pe ecranul amintirii).

Cititi textul intreg...

sus

Cornel Moraru

Fragmente din comentariile critice la romanele Ritualul bestiei si Īntālnirile mele cu Orlando (2008-2013)

  1. Mircea Muthu
  2. Constantin Cubleşan
  3. Mircea Moisa
  4. Augustin Cozmuţa
  5. Ironim Muntean
  6. Irina Petraş
  7. Nicolae Oprea
  8. Dumitru Velea

1.

         Proza aceasta, lipsită de artificiile genului s-ar putea încadra în ceea ce teoria literară numeşte autoficţiune, prin impresia transmisă cititorului de abolire a frontierei dintre ficţiune şi non-ficţiune, în sensul că elemente biografice sunt deghizate în cele fictive şi viceversa.

Mircea Muthu, „Celula rebelă”, în Tribuna, nr. 145/2008

2.

         Ritualul bestiei de Cornel Nistea, (Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2008), este un roman plin de dramatism, de un dramatism mocnit, epuizant în plan moral, psihologic, dar şi fizic, la drept vorbind, intitulat metaforic, însă acoperind foarte exact sensul desfăşurării vieţii cotidiene în acei ani.

Constantin Cubleşan, Cetatea literară nr.11/2008

Cititi textul intreg...

sus

Un scriitor asteptat...

          Cornel Nistea s-a nascut la 6 august 1939 în satul Valea Larga (comuna Salciua, pe Valea Ariesului).
          Licentiat in litere al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Este profesor de limba si literatura româna la Alba Iulia.
          Redactor la revista de cultura Discobolul (dupa 1990).
          Dupa ce în anii '80 publica proza scurta în mai multe reviste ale Uniunii scriitorilor, debuteaza in volum în 1984 cu volumul Focuri in septembrie (Editura Cartea Româneasca), drastic subtiata de cenzura de atunci.

Cititi textul intreg...

sus

Parcurs existential
[elemente autobiografice :: auto-vorbire]

          M-am născut în plină vară, pe 6 august 1939, de Schimbarea la Faţă, în satul Valea Largă din comuna Sălciua de pe Valea Arieşului. Comparativ cu celelalte sate din această zonă montană, aici relieful e ceva mai deschis, imaginea vizuală e mai „largă”, mai ales dacă urci pe dealurile din împrejurimi, de unde se văd privelişti ale unui spaţiu tulburător prin structura lui geologică. Aceste imagini le vor fi privit în contemplarea lor sute sau poate mii de ani înaintaşii mei, neam de agricultori şi păstori cu o cultură orală arhaică, care aveau ca principală bază de manifestare existenţială ritualul.

Cititi textul intreg...

sus

© 2005-2015 Cornel Nistea