Cornel Nistea
scriitorul


 

Alte texte din Memorii

• Rugaciunea bunicului - copilul din fata rugatorului

• Boboteaza - lectura unui vechi ritual

• Prima spovedanie - o noua initiere crestina

• Pastile copilariei - bucuria care cuprinde tot universul

Memorii

Craciunul - Primiti colindatori?

          Odată cu terminarea muncilor agricole de bază, aducerea acasă din munte a animalelor şi intrarea în iarnă, în valea în care m-am născut şi am copilărit începeau pregătirile pentru întâmpinarea Crăciunului, a marii sărbători a Naşterii Mântuitorului. Mai întâi era postul, care se ţinea cu sfinţenie, primenire a trupului şi sufletului, stare de reflecţie şi sporire a rugăciunii. De acum momentele vesele din şezători se împuţinau, ba chiar dispăreau, lor luându-le locul discuţiile serioase despre muncă şi familie, dar şi colindatul. Căci în serile lungi de iarnă, o parte a obştii se adună într-o casă primitoare în şezătoare, de obicei în jurul unei vetre de foc, unde pe o plită se prăjesc sâmburi de bostan sau fierbe o oală cu boabe de porumb din care vor ciuguli mai apoi cei prezenţi. Aici, în şezătoare, după ce se povestesc întâmplări şi se discută diferite aspecte din viaţa obştii, cineva spune: „Acum hai să colindăm”. Era totdeauna acolo cineva care avea voce bună, ştia bine colindele şi care trebuia să înceapă, de obicei o femeie ce purta harul cântecului sau un moş din casă, care ziceau una sau două colinde, după care colinda întreaga obşte prezentă. Colindatul, evocarea naşterii Pruncului Prealuminat, crea o atmosferă magică cuceritoare, de însufleţire şi evlavie, uneori colinda căpătând valenţe de rugăciune. Mi-aduc aminte primii fiori ai copilului ce eram pe când începusem să desluşesc sensurile lucrurilor mai ales în cazul unor colinde care evocau nu doar naşterea, ci şi pătimirile lui Iisus pe când din coasta lui „sfânt sânge şi ap-au curs”. Dacă această atmosferă sacră se petrecea într-o şezătoare a torsului, unde munca se prelungea până spre zori, în fiecare familie se colinda, cei mici fiind iniţiaţi în cântecul sacru de către cei mari.
          Pregătirile în vederea colindatului din Ajunul Crăciunului se făceau în funcţie de vârstă. Copiii mici, care mergeau cu steaua, se asociau câte 2-3, maxim 4, după rudenie şi vecinătăţi sau prietenii; era apoi grupul copiilor mai mari din pragul adolescenţei, care formau echipa melo-dramatică a Irozilor sau Crailor, şi-apoi era ceata mare, a feciorilor încă necăsătoriţi. Aceştia din urmă învăţau colindele, le repetau într-o casă anumită în care se afla o autoritate în materie de colindat şi ritual, un om mai vârstnic care asigura păstrarea riguroasă, nealterată a colindei şi colindatului, dar şi a obiceiului. O atenţie deosebită se acorda colindatului pe grupuri în cazul colindelor mai grele, când un grup trebuia să preia şi să ducă mai departe colinda şi asta nu oricum, ci cu acele inflexiuni şi modulaţii melodice menite să transmită fiorul momentului. Erau adevărate performanţe ale interpretării specifice pe care se punea mare accent în satul nostru şi, cred, pretutindeni la români în vederea îndeplinirii ritualului sacru.
          Cu o săptămână sau două înaintea Crăciunului, băieţii cei mici, ajutaţi de părinţi, îşi împodobeau steaua cu hârtie colorată strălucitoare, cu steluţe argintii pentru a evoca în rostirea ei Steaua de la Răsărit. Copiii mai mari exersează piesa lor şi-şi pregătesc coifurile de crai şi săbiile pentru confruntarea cu Irod, pentru că, în rest, costumul lor e cel tradiţional, cu brâu şi panglici tricolore încrucişate peste piept; feciorii mari, după îndelungi repetiţii, îşi arvunesc ceteraş şi-şi aleg ursul, care să joace şi să facă giumbuşlucuri pentru înveselirea gospodarilor, desigur o reminiscenţă a mitului, a arhaicului, dar îşi angajează şi un rob care să ducă desagii cu colaci şi alte daruri ce le primeau din casele colindate. În tot acest timp, al colindelor, în casă se desfăşurau, mai ales de către femei, tot felul de activităţi, o muncă asiduă, ele trebuind nu doar să primenească şi să împodobească casa, ci lucrau zi şi noapte la confecţionarea hainelor de sărbători ce se puteau face în casă: cămăşi, pulovere, ciorapi groşi de lână, cioareci, covoare, restul de haine groase, pieptare, sumane şi cojoace, încălţările de iarnă fiind făcute de meşteşugari specializaţi sau se cumpărau făcute gata din târguri pe banii obţinuţi din vânzarea unor animale. Bărbaţii aveau grijă de vite, făceau aprovizionarea cu lemne, reparau sălaşe, curăţau preajma. Pregătirile de Crăciun culminau desigur cu tăiatul porcului şi prepararea acestuia în fiecare familie şi cu facerea colacilor împletiţi de diferite mărimi, care se dau colindătorilor în funcţie de vârstă.
          De obicei în preajma Crăciunului în munte se instala o iarnă geroasă cu multă zăpadă, mai rar se întâmpla să fie mai puţin frig şi să plouă. Acum bărbaţii în putere decojeau rude groase de răchită pe care seara le stropeau cu apă, iar dimineaţa le găseau îngheţate. De pe aceste rude strujeau acum cu cuţitoaia lungi fâşii încârlionţate ce în final constituiau un buchet ce putea sugera părul unei fiinţe magice sau coada unui cal fabulos, ori suflul lui Gerilă. Aceste buchete-panglici, numite colinde, se puneau în grinzile caselor sau pe la blidare, expresie a purităţii sacre, putând sugera prin fâşiile-spirală şi condiţia unor destine dar şi a desăvârşirii şi plenitudinii. Astfel, în seara Ajunului totul era pregătit, iar copiii cei mici porneau cu colindatul de cum apunea soarele. Fiecare familie, până şi cea mai modestă, trebuia colindată. Diferenţierile sociale însă nu treceau neobservate. Copilul care intra să colinde pentru prima dată într-o casă rămânea toată viaţa cu acea primă impresie a familiei vizitate, păstrată în minte până la bătrâneţe, ca şi imaginea colacului primit şi a gospodinei, a celorlalţi membri ai familiei. Apoi, pentru copii, umblatul prin întunericul nopţii, constituia o adevărată încercare, mai ales că trebuiau să treacă locuri cu prăpăstii în care puteau sălăşlui necuratul. Copiii dispuneau totuşi de câteva modalităţi de a-şi învinge frica: aveau steaua cu cruce şi-apoi rosteau unele cuvinte magice: Un Duru behehe! şi scuturarea din clopoţei, la care răspundeau grupuri de copii de pe alte versante şi dealuri, aveau darul să alunge duhurile rele şi să-i ajute să-şi depăşească frica.
          Dar atmosfera magică a colindatului se desăvârşea prin prezenţa colindătorilor mari, care făcuseră pregătiri asidue pentru evocarea momentului Naşterii Mântuitorului. La noi, aceşti colindători soseau târziu, mult după miezul nopţii, iar grija mea cea mai mare, copil fiind, era să nu adorm sau, dacă adormeam, să fiu trezit să văd şi să ascult colindătorii, care, în sfârşit, soseau. Ei îşi făceau simţită prezenţa nu prin hăulituri, cum făceau cu alte prilejuri tinerii, ci prin colinda de la fereastră Sara Mare: „Asta-i sara, sara mare, / Doamne Domnului nostru, / Că-i sara născutului, / Doamne Domnului nostru, / Că s-a născut un Domn tânăr, / Domn tânăr ca Dumnezeu...”. Se aprindea lampa în casă, toţi ieşeam din aşternuturi, ne îmbrăcam să primim colindătorii după cuviinţă. Apoi colindătorii, după ce-şi vor fi terminat colinda de început, care anunţa naşterea „Domnului tânăr”, erau primiţi în casă. Ceata, frumos îmbrăcată, în haine groase de sărbătoare, cu căciuli de piele de miel pe cap, cu cununi de suseu, părea venită de pe alte tărâmuri de unde aducea vestea cea minunată. Feciorii colindători se aşezau pe cele 3-4 grupuri pe scaunele şi laviţele din jurul mesei şi colindau alte colinde: Ce te-ai, domn bun, veselitu, Ceai Doamnă, Sfântă Mărie şi altele. Ritualul colindatului avea un vârf maxim, când, adunaţi în jurul mesei pe care se afla colacul şi băutura, simboluri ale rodului de peste an, feciorii colindau Prorocitele. Colinda, eminamente religioasă, nu ca altele cu inserţii din ritualul păgân al rodului, e un fel de credo prin care se exprimă condiţia creştină a casei şi colectivităţii: „Acum cele prorocite / Se văd toate împlinite, / Căci astăzi ni s-a născut / Domnul Cel făr de-nceput, / Astăzi s-a născut Mesia, / Precum zice Isaia, / Din Fecioară Preacurată, / De Domn bun şi lăudată”... În casa, devenită sanctuar, împodobită cu icoane, blide, căncee şi cu ştergare brodate, colinda creează, prin cuvinte şi melodie, prin interpretarea ceremonioasă o atmosferă magică tulburătoare, evocarea transformându-l pe „atunci” în „astăzi” şi „acum”, membrii familiei devenind martorii unei noi naşteri virtuale. După urările din final ale colindătorilor, gazda le mulţumeşte şi-i invită să ia loc la masă, să cinstească din bucate şi băutură din rodul anului, timp în care femeia gospodină oferă colindătorilor colacii, preluaţi de către cărăuş. În vreme ce se închină şi se ciocnesc paharele cu ţuică fiartă, se fac alte urări de bine şi an bun. Ţuica rămasă în sticlă se ia de colindători pentru petrecerea de a doua zi. Totodată ceteraşii îşi acordează instrumentele şi începe curând jocul femeilor din casă, şi el cu rol magic, iniţiatic, mai ales unde sunt fete de măritat în casă.
          Întâmplarea minunată a Naşterii Mântuitorului e evocată mai apoi, în ziua de Crăciun, în slujba religioasă de la biserică. Sătenii vin acum cu mic cu mare la Liturghie, mai curaţi şi mai încrezători în viaţă, convinşi că se află sub protecţia Divinităţii invocate în colinde şi imnele religioase.
          După slujbă urmează Prânzul Crăciunului. În sobă duduie focul, iar familia se împărtăşeşte din bucatele special pregătite pentru această zi, de obicei friptura de purcel, însoţită de păhăruţul de jinars făcut în casă şi de felia de colac făcut din făină albă cu ouă şi mirodenii. Astfel, ziua capătă plenitudine, datorată iubirii şi bunătăţii lui Dumnezeu, a harului Fiului Său Iisus Hristos.
          Spre seară, grupul de colindători se adună într-o casă ospitalieră pentru a petrece. Vine uneori aici aproape tot satul pentru a fi martor la manifestarea până dincolo de margini a trăirii şi bucuriei...

Colinde din Valea Largă, comuna Sălciua

Sara mare
[ se colindă la fereastră ]

Asta-i sara, sara mare,
          Refren: Domnului, Domnului nostru
          [ se repetă după fiecare vers ]
Că-i sara născutului,
Că s-a născut un Domn tânăr,
Domnul tânăr ca Dumnezeu.
Da nu ştim und’ s-a născutu,
În ce lume, din ce ţară
Şi-n ce margine de hotară,
Poate-al meu că se născuse
Ici, ai sus pe vârf salin
În curţi dalbe-a lui Crăciun,
În iesle de boi născând;
- Da la iesle ce pari sânt?
- Sunt toţi pari d-auriţi.
- Da printre pari ce nuiele?
- Sunt nuiele de arginţele.
Legănaş de păltiniş,
Scutecaş de bumbăcaş,
Faşă dalbă de mătasă;
Şi tot plânge, stare n-are,
Maica Sa din grai grăiare:
Taci, Tu Şiu, da nu mai plângeare
Că, ia, ţie-ţi mai dare
Două mere, două pere,
Două ţâţe dalbe-ale mele.
Bate o boare, să-nsenină
Şi Şiul tot nu se-alină.
Taci, Tu Şiu, de a plângeare
Că io ţâie ţ-oi mai da
Trei râuri în trei chipuri,
Unu-i râu de lapte dalb
Şi altu-i râu de vin roşiu
Şi altu-i de mi-l botez;
Lapte dalb-apleca-te-om,
Vin roşiu scălda-te-om,
Mi-l botez boteza-te-om,
La Tata trimite-te-om,
Du-i şi Domnul cerului,
Cerul pământului
Fii-mi gazdă veseloasă,
Sara bună a lui Crăciun

 

Iam scoală-te, hăi Domn bun
[ se colindă la fereastră ]

Iam scoală-te, hăi Domn bun,
Că nu-i vreme de dormit,
Că nici noi că n-am dormit,
De aseară, de alaltăseară,
Din sara d-ajunului
Până-ntr-a Crăciunului
Şi-l căutăm, şi-l aflăm
Ici ai sus pe vârf salin,
În curţi dalbe a lui Crăciun.
Şi ne lasă gazda-n casă
Că afară plouă de varsă,
Şi-n tindă ninge de frige,
De nu, rămâi gazdă sănătoasă
De la noi cu o colindă
De la Tatăl c-o izbândă.

 

Ce te-ai, Domn bun, veselit

Ce te-ai, Domn bun, veselitu,

Florile-s dalbe
Bendea-i măru,
[ refrenul se repetă după 2 versuri ]

Mândră masă ai podobitu,
Mândră masă de mătasă,
Peste masă grâu răvarsă,
Peste grâu colaci de grâu,
Şi printre colacii de grâu,
Pusu-ţ-ai vedrici cu vin.
Şi printre vedrici cu vin,
Pusu-ţ-ai pahare pline,
Şi printre pahare pline,
Făclii dalbe ţ-ai d-aprinsu,
De lumină lumea toată
Ca soarele cu razele,
Şi ca luna cu lumina,
Sus de acesta avem toate,
D’ avem ş-alte bucurii
Că v-aşteaptă Tatăl Sfânt,
Să pogoare pe pământ
Cu doi, tri sfinţii lângă Dânsul,
Da care-s aceştea Sfinţi?
Îi Iuăn şi Sântiuăn,
Şi-ncă Petru cu Sâmpetru,
Să prânzâm, să ajunăm.
Trecem să-i petrecem
În trei zile şi-n trei nopţi
Pă faţa pământului,
Sus la poarta raiului,
De-a dreapta Tatălui.
Şi acolo să-i hodinească
Pe cei buni să-i pomenească,
Să-mi şiţi, gazdă, veselos,
Pân la anul tot voios.

 

Ceai doamnă, Sfântă Mărie

Ceai doamnă, Sfântă Mărie,
Domnului Doamne [ refren ]
Face-n sus şi face-n jos,
Face-n ieslea cailor.
Staţi voi cai de-a roaderea
Vestea bună ce voi spune
Că aici în ieslea voastră
Am să nasc un Şiu Sfânt.
Caii răi n-o ascultară,
Mai tare se-mbărbătară,
Maica Sfântă-i blestemare:
Şire-aţi voi, cai, blestemaţi
De mine, de Dumnezeu,
Mai tare de Şiul Meu,
Şi voi staţi, să n-aveţi stare
Până-n ziua lui Ispas,
Şi-atunci numa un ceas.
Ceai doamnă, Sfântă Mărie,
Face-n sus şi face-n jos,
Face-n ieslea boilor.
Staţi voi, boi, de-a roaderea
Căci aicea-n ieslea voastră
Vrea Şiu Sfânt să să nască.
Boii blânzi o ascultară,
Lângă iesle se culcară,
Ieslea-n coarne o răzâmare
Şi boii o încălzare
Şi suflară de-ajutară.
Maica Sfântă îi alduiare:
Şire-aţi voi, boi, alduiţi
De mine, de Dumnezeu,
Mai tare de Şiul Meu
Şi voi veţi aveare
De trei ori pe zi mâncare,
Brazdă neagră răsturnând,
Şi pe brazdă rumegând,
Şi grâu roşu revărsând,
Faină holdă răsărind,
Şi la pai cam trestioară,
Şi la spic cam cuvioasă
Şi-mi şiţi, gazdă, veselos,
Noapte bună lui Crăciun.

 

Prorocitele

Acum cele prorocite
Se văd astăzi împlinite,
Căci astăzi ni s-a născut
Domnul cel făr de-nceput.

Astăzi s-a născut Mesia
Precum spune Isaia,
Din Fecioară Preacurată,
De neam bun şi lăudată.

Şi de neam împărătesc,
Precum prorocii vestesc,
S-a născut Emanuel,
Precum spune Daniel.

Nu s-a născut în palat
Îngerul Marelui Sfat,
Ci într-o iesle e culcat,
În scutec înfăşat,

Prunc frumos şi minunat,
Domnul păcii-adevărat,
Precum Biserica spune,
Fecioara-n iesle îl pune.

Şi acea Sfântă Fecioriţă
Îl sărută şi-i dă ţâţă;
Pe Cel ce ne-a dat viaţă
Îl ţine Fecioara-n braţe.

Îngerii în ceruri cântă
Mărirea Domnului Sfântă,
Oamenii pe pământ jos
Măresc pe Domnul Hristos,

Cel ce ridică norii,
Precum fluieră păstorii,
Craii de la răsărit
Precum în cărţi au citit.

Iată că s-a împlinit
Ceea ce a fost prorocit:
Steaua lui Iisus Hristos
Strălucea foarte frumos.

Craii văzând strălucirea
Care-a luminat şi firea,
Ei se suiră pe cale
Să vadă-Împărat mare.

Călătorind ei frumos
Până la Domnul Hristos,
Craii tare s-au mirat
De acest prunc preaminunat,

Înţelegând că-i Hristos,
S-au închinat până jos,
Daruri i-au adus frumos
Şi-n ţara lor s-au întors.

O, Doamne, naşterea Ta
Lumea-ntreag-o aştepta,
Ştiind că ai s-o mântuieşti
De păcatul strămoşesc.

Te-ai născut din ce-ai scăpat
Lumea de acest păcat
Şi-n veci fie pomenit
Cel ce-n lume Te-a trimis.

 

Ce sară-i da-i astă sară

Ce sară-i da-i astă sară,
Dă-i Domnului, dă-i Doamne [ refren ]
Asta-i sara, sară mare
Dă-i Domnului, dă-i Doamne
Sara Sfântă de Ajun
Dă-i Domnului, dă-i Doamne
Dinspre noaptea de Crăciun
Dă-i Domnului, dă-i Doamne
Când Iisus, Şiu cel Sfânt
Dă-i Domnului, dă-i Doamne
A venit pe acestă pământ
Dă-i Domnului, dă-i Doamne
Pe noi să ne mântuiască
Dă-i Domnului, dă-i Doamne
De greşeala strămoşească
Dă-i Domnului, dă-i Doamne
De păcatul lui Adam
Dă-i Domnului, dă-i Doamne
La care părtaşi eram.

 

În oraşul Viflaim

În oraşul Viflaim (bis)
Veniţi creştini să vedem,
Căci astăzi ni s-a împlinit (bis)
Ceea ce-a fost prorocit.
Că se va naşte Hristos (bis)
Mesia chip luminos,
Din Fecioara Maria (bis)
Şi din neamul lui Aavram.
Trei crai de la răsărit (bis)
Să se-nchine au venit,
Daruri scumpe aducând (bis)
Şi lui Iisus tot cântând:
Culcă-te, Împărat ceresc, (bis)
În sălaş dobitocesc,
Te culcă pe fân uscat (bis)
De îngeri înconjurat.
Şi de acum până-n vecie (bis)
Tuturora să vă fie
Naşterea-ntru bucurie (bis)
Amin, Doamne, slava Ţie.

 

Colo sus şi mai în sus

Colo sus şi mai în susu
Este-o masă rotilată.
Dar la masă cine şede?
Şede, şede Maica Sfântă
C-un pahar galbin în mână
Tot închină şi suspină
Şi la îngeri se închină,
Vin îngerii şi o-ntreabă
De ce plângi, măicuţă dragă,
Dară cum n-oi suspina
Că sunt oameni pe pământ
Când se scoală nu se spală,
Dar se duc la făgădău
Şi-njură pe Dumnezău.

Colinde "laice" din Pâclisa (judetul Alba)

Soare, soare, domn cel

Colo jos si mai in josu,
Sub o tufa de smolin
Joaca doua faclii dalbe.
Si-asa joaca de frumos,
De se-ntoarce duios.
Nime-n lume nu le vedeare,
Numa sora soarelui.
- Soare, soare, Domn cel mare,
Tu n-ai vaz`t ce-am vaz`t eu;
Soare, soare, Domn cel mare,
Nu te poti apropiare
De mugitu boilor,
De ragitu vacilor,
De zbieratu oilor,
De cantatu cocosilor,
De zvonu albinelor.

Dintr-un fir de busuioc,
S-aveti, gazda, noroc,
Dintr-un fir de iarba creata
S-aveti, gazda, lunga viata.

 

Joi al mic

Joi al mic mare-o vinit
Si de mare, margini n-are,
Printre brazi printre smolini
Vine lin, vine spre lin,
Vine boul sur`notan,
 `-Noata,-noata, -noata.
- Da-n  coarne ce poarta?
- Legaior de panhior.
- Da in leagan cine sade?
- Da Lenuta, fata dalba,
Ca-i cuminte si desteapta;
Tot croieste, tindeseste
Chischinaie mari domnesti;
Si-si mai trage-un firicel
Si-si mai cant-un canticel;
Nime-n lume nu-si aude,
Numa dalba-mparateasa.
Pe-o zabruica de fereasta.
- Ce canti, fat,-asa frumos,
Doar nu canti`paratului,
Ca-mparatu nu-i acasa,
Ca-mparatu-i la vanat,
Sus la codru la puscat
Si-i aproape de-nturnat.
- Eu nu-i `paratului,
Ca io cant a muntilor,
De doru parintilor;
Si io cant a florilor,
De dragu surorilor;
Si io cant a rujelor,
De dragu matusilor;
Si io cant a  linelor,
De dragu vecinelor.

 

Cam pe langa mare

Cam pe langa mare,
Pe drumu al mare –
Cete de ficiori,
Dragi colindatori.
- Gazda, buna gazda,
Ce-ti mai trebuieste?
- Doi boi stratiori
Cu coarnele-ntoarse
Prin zoari le revarsa.
- Gazda, buna gazda,
Ce-ti mai trebuieste?
- Un miel sugarel
Sa fie-aplecat
La doua miori
In noua primaveri.
- Gazda,buna gazda,
Ce-ti mai trebuieste?
- Laies bucalaies
Tat cu late crete,
Late de argint
Razama-n pamant;
Dunarea opreare,
Oile porneare
Pe picior de munte
Mii si sute.
 Unde iarba creste
Si turma sporeste.
In cimci o-mpleteste
Si te-n veseleste.

 

Pe campu verde-nverz

Pe campu verde-nverzi
Este-un pom mare-nflorit,
Da nu-i inflorit de flori,
`I-nflorit de dalbe oi.
- La oi cine-i pastor?
- Soarele cu sora lui.
 Soarele c-o adormit,
Oile ca or pornit.
Grai draga sora lui:
- Scoala, soare, nu dormi,
Ca de cand aiadormit,
Oile c-or si pornit:
De cu sara
Prin sacara,
Dis de noapte
In grane coapte,
De zuori
In camp cu flori.
Grai soare catre sora:
- Du-te, sora, si le-ntoarna
Si le fa tot ciuporele
Si le las-n strungurele;
Mulge doua, lasa noua,
Ca vin doi nori de ploaie
Da aia nu-s nori de ploaie,
Ca is petitorii tai.
Mare esti,
Putin pricepi.;
Vin la mini,
Te cer pe tine
Si cer mult pe langa tine:
 Cer o turma de oi,
Pacurarii amandoi,
Cer si-o ciurda de vaci
Si ciurdarii,doi ortaci.

 

Colinda fetelo

Pe coastele modrului
Grele ploi c-or plouat
Si coastele le-o spalat,
Rosii flori ca si-or dat,
Fetele o alergat,
Florile le-o adunat,
Jutarii le-or cugetat.
- Juta jutareii mei,
 Tu ne leaga in dreptate
Si ne spune-n bunatate:
Ce ni-i fata rosioara
Si cosita galbioara?

Rosu soare-o rasarit,
Drept in fata ne-o lovit
Si fata ne-o rumenit,
Cosita ne-o galbenit.

- Doua raze unde-n raza?
- 'Raz-n crucea din fereastra,
Sa vedem boierii din casa
Ce ne-or pune pe masa

sus

Rugăciunea bunicului

          M-am gândit mai târziu, poate chiar foarte târziu, dar nu prea târziu totuşi ce reprezintă pentru fiinţa umană prima receptare a sacrului şi măsura în care momentul acela îi poate influenţa omului parcursul vieţii, uneori în mod decisiv, deschizându-i un orizont spiritual cardinal, spre care se întoarce mereu şi mereu în momentele de cumpănă, regăsind de fiecare dată în el, ca şi cum ar fi o stea polară, lucrul de căpătâi de la început, la care să se raporteze, recăpătând astfel echilibrul vremelnic pierdut. Exista negreşit în existenţa noastră o succesiune de asemenea evenimente, nu multe, impregnate în subconştient şi care compun fondul afectiv din care se hrăneşte mai apoi raţiunea şi care converg în formarea unor convingeri şi, în cele din urmă, a personalităţii. Este întâlnirea cu Divinitatea, din momentul descoperirii ei până la constatarea că Dumnezeu ne iubeşte.

Cititi textul intreg...

Boboteaza

          Mai mult chiar decât Crăciunul, Boboteaza era un eveniment însemnat datorită practicilor rituale cu semnificaţii profunde în întâmpinarea cărora se făceau pregătiri speciale. Era mai întâi Ajunul Bobotezei, zi de post şi de mare evlavie, în care aşteptam să vină crucioii să ne iordănească, să sărutăm crucea şi să fim botezaţi cu apă sfinţită. Mama mă pregătise anume pentru ziua asta, în care trebuia să ne păstrăm fără de păcat, să postim şi să ne rugăm. Ca să-mi uşureze situaţia, îmi spunea concesiv: „Măcar două zile pe an să postim, în Ajunul Bobotezei şi-n Vinerea Mare a patimilor lui Iisus”. Aşa mă îndemna, cu dragoste şi blândeţe, mama.

Cititi textul intreg...

Prima spovedanie

          Prima spovedanie, urmată de canon şi împărtăşanie, e un act iniţiatic de importanţă majoră în viaţa omului, măcar că el se petrece la vârsta crudă a inocenţei, pe când copilul abia a învăţat că există păcatul. Impactul copilului cu acest eveniment este foarte diferit şi el depinde de mulţi factori, între care de nivelul educaţiei lui religioase, de mediul familial, de starea de afectivitate şi dezvoltare psihică a copilului, de experienţele din colectivităţile cu care intră în contact, de pregătirea ce i se face pentru acest moment şi de cel care îl pregăteşte, la care pot fi adăugate încă alte multe elemente. Momentul e unul de referinţă, în timpul vieţii omul raportându-se nu de puţine ori la el.

Cititi textul intreg...

© 2005-2012 Cornel Nistea