Cornel Nistea
scriitorul

Fragmente din comentariile critice la romanele Ritualul bestiei si Întâlnirile mele cu Orlando

1. Mircea Muthu
2. Constantin Cubleşan
3. Mircea Moisa
4. Augustin Cozmuţa
5. Ironim Muntean
6. Irina Petraş
7. Nicolae Oprea
8. Dumitru Velea

1.

         Proza aceasta, lipsită de artificiile genului s-ar putea încadra în ceea ce teoria literară numeşte autoficţiune, prin impresia transmisă cititorului de abolire a frontierei dintre ficţiune şi non-ficţiune, în sensul că elemente biografice sunt deghizate în cele fictive şi viceversa.

Mircea Muthu, „Celula rebelă”, în Tribuna, nr. 145/2008

2.

         Ritualul bestiei de Cornel Nistea, (Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2008), este un roman plin de dramatism, de un dramatism mocnit, epuizant în plan moral, psihologic, dar şi fizic, la drept vorbind, intitulat metaforic, însă acoperind foarte exact sensul desfăşurării vieţii cotidiene în acei ani.

Constantin Cubleşan, Cetatea literară nr.11/2008

3.

         „Ritualul bestiei. Amintiri din şezlongul albastru“ de Cornel Nistea este, după aprecierea noastră o carte esenţială în sfera celor cu tematica, problematica abordată. Cartea se cere parcursă, considerăm noi, de cât mai mulţi cititori posibil.

Mircea Moisa, Revista Ramuri, nr. 9, 2008

4.

         …realismul memoriei pe care îl invocă şi îl argumentează scrierea în proză a lui Cornel Nistea capătă aspecte emoţionante şi tensionate epic, dialogul cu o istorie bestială, în care spiritul uman e umilit şi terfelit, având nu doar funcţie de avertisment, ci şi impresionante accente de remember pentru martirii libertăţii şi sacrificaţii unui mecanism social-politic odios şi aberant.

Augustin Cozmuţa, Realismul memoriei, Nord literar, 2008

5.

         Ritualul bestiei este roman monografic în cea mai autentică linie a realismului simbolic rebrenian, prin esenţializare  supremă substanţa epică se condensează în cel puţin patru simboluri: tancurile, colivia cu papagali (adevărat motiv tematic recurent în proza lui Cornel Nistea) bestia şi, din simbolistica creştină, crucea (dar nu singura).

Ironim Muntean, Discobolul nr. 139-140-141

6.

         Ca şi alte dăţi, Cornel Nistea deleagă un narator la persoana întâi (martor pedant, moralist când acid – toate femeile pictorului sunt dame schimbate după uneori în pipiţe, când vast – înţelegător, cu o privire mucalită asupra mişcărilor de pe tabla de şah, viciile fiind atunci „formă mascată a virtuţilor”.

Irina Petraş, Schimb de dame, în România literară nr. 47, 2012

7.

         Istoriile literaturii române şi dicţionarele literare din vremea noastră ignoră, nedrept, un prozator de şcoală ardeleană, situat în descendenţa moralismului lui Slavici, pe Cornel Nistea din Alba Iulia. Abia l-am descoperit în Istoria literaturii române de azi pe mâine a lui Marian Popa, enumerat într-o seacă listă bibliografică intitulată insidios Acumulări cantitative. Este amintit acolo cu o culegere de proză scurtă, Focuri în septembrie, publicată la „Cartea Românească” în 1984.

Nicolae Oprea, Un roman-pamflet, revista Argeş, nr. 12, 2012

8.

         Cornel Nistea este povestitorul cu povestea şi povestitul cu tot. Nu este Orlando visul ascuns al lui Horaţiu? umbra povestitorului? Şi nu este Horaţiu împreună cu personajele sale umbra autorului de dincoace de roman? Această umbră pe care o urăşte, o sfidează, de fapt, o iubeşte şi-o păstrează alături. Cum să scapi de propria-ţi umbră!? Este ambiguitatea personajului şi a istoriei sale în care este „căzut“. Cu siguranţă îi este dat autorului să conceapă istoria ca propria sa umbră. Cu peripeţii şi laşităţi, cu dorinţe şi înfrângeri, cu legi şi fărădelegi, cu iluzii şi deziluzii, cu dorinţe şi înfrângeri. Şi mai ales, cu eşecuri.

sus	Dumitru Velea, în Discobolul 10-12/2013

Critici si scriitori despre Cornel Nistea (decembrie 2005)

1. Valeriu Cristea
2. Tudorel Urian
3. Alexandru Condeescu
4. Ion Lungu
5. Aurel Pantea
6. Ioan Nistor
7. Cornel Moraru

1.

          La prima sa carte, un volum de Schiţe şi nuvele, de 152 de pagini, Cornel Nistea din Alba Iulia pare un prozator versat, cu o mai veche experienţă a scrisului. (...) Lectura volumului Focuri în septembrie ne convinge însă totodată că autorul lui, Cornel Nistea, a şi găsit – şi nu de azi de ieri – câte ceva, câte ceva deosebit de important pentru scrisul unui prozator: unele tipuri de personaje, anumite atitudini, teme şi obsesii, o anumită atmosferă, o sursă de umor. De aici, în ciuda împrăştierii de care vorbeam mai sus, a mersului în mai multe direcţii, uneori nesigur, o certă impresie de unitate. Proza lui Cornel Nistea are deja o pecete a ei, care o singularizează dincolo de evidente şi fireşti influenţe.

Valeriu Cristea

2.

          Un gânditor contemporan arăta într-o carte a sa că „la originea scrisului se află un şoc, mai exact spus: o ruptură (s.a.); numai rupturile intervenite în cursul obişnuit al vieţii ne fac să percepem cu adevărat viaţa; deodată, o mirare, o surprindere, o cutremurare: va să zică asta era... iată cum stau lucrurile...; clipa când am constatat că ne înşelasem până atunci este decisivă pentru scris”.
          Lui Cornel Nistea momentul „rupturii” îi oferă, în acelaşi timp, pre-textul dar şi substanţa textelor sale. Există un algoritm bine însuşit, la care recurge autorul când îşi scrie povestirile şi nuvelele. La început, el descrie cu o precizie, am spune, maşinală o „felie de viaţă”, un microgrup social surprins în viaţa de zi cu zi, cu preocupările lui mărunte şi insignifiante. Apoi, în existenţa acestui microgrup intervine „ruptura”. Unul dintre membrii comunităţii moare sau pleacă, îşi schimbă viaţa sau are o revelaţie, bruscând prin aceasta ordinea pe care o instaurase linearitatea şi monotonia cotidianului de dinaintea „rupturii”. Momentul „rupturii” este protuberanţa de la şi spre care tind să pornească toate prozele lui Cornel Nistea. Ceea ce nu ţine de ruptura propriu-zisă nu face decât să contrasteze şi, implicit, să reliefeze şi mai mult revelaţia produsă de aceasta. Bruscarea unei conştiinţe prin revelaţia produsă de o schimbare radicală şi ireversibilă, petrecută în planul cotidianului, devine astfel leit-motivul povestirilor lui Cornel Nistea. Această iluminare de conştiinţă este întotdeauna dublată de o trăire emoţională foarte înaltă. De altfel, afectivitatea este simţul la care apelează în primul rând Cornel Nistea, scrierile sale fiind, din acest punct de vedere, apropiate de poezie. Ca şi în cazul poeţilor, la autorul în discuţie scriitura este, în acelaşi timp, revelaţie şi trăire afectivă a acelei revelaţii.

Tudorel Urian

Cititi textul intreg...

sus

Un scriitor asteptat...

          Cornel Nistea s-a nascut la 6 august 1939 în satul Valea Larga (comuna Salciua, pe Valea Ariesului).
          Licentiat in litere al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Este profesor de limba si literatura româna la Alba Iulia.
          Redactor la revista de cultura Discobolul (dupa 1990).
          Dupa ce în anii '80 publica proza scurta în mai multe reviste ale Uniunii scriitorilor, debuteaza in volum în 1984 cu volumul Focuri in septembrie (Editura Cartea Româneasca), drastic subtiata de cenzura de atunci.

Cititi textul intreg...

sus

Parcurs existential
[elemente autobiografice :: auto-vorbire]

          M-am născut în plină vară, pe 6 august 1939, de Schimbarea la Faţă, în satul Valea Largă din comuna Sălciua de pe Valea Arieşului. Comparativ cu celelalte sate din această zonă montană, aici relieful e ceva mai deschis, imaginea vizuală e mai „largă”, mai ales dacă urci pe dealurile din împrejurimi, de unde se văd privelişti ale unui spaţiu tulburător prin structura lui geologică. Aceste imagini le vor fi privit în contemplarea lor sute sau poate mii de ani înaintaşii mei, neam de agricultori şi păstori cu o cultură orală arhaică, care aveau ca principală bază de manifestare existenţială ritualul.

Cititi textul intreg...

sus