În 2024 lui Cornel Nistea i-a apărut la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca romanul Condamnați să trăiască (2024).
Prozele lui Cornel Nistea sunt dense și tensionate, par construite în jurul unui nucleu epic compact, expresie a unei experiențe de viață trăite, nu doar imaginate. -- Cornel Moraru
Proza aceasta, lipsită de artificiile genului, s-ar putea încadra în ceea ce teoria literară numește autoficțiune, prin impresia transmisă cititorului de abolire a frontierei dintre ficțiune și non-ficțiune, în sensul că elemente biografice sunt deghizate în cele fictive și viceversa. -- Mircea Muthu
Autorul are puterea de a-și tempera spiritul confesiv în favoarea notației. Echilibrul și alternanta narației și descrierii aparțin unui practician al epicului sobru. -- Aurel Pantea
Cariera lui Cornel Nistea stă toată sub semnul rupturii, aceasta fiind metafora obsesivă care informează, într-un fel sau altul, tot scrisul său suspendat între un înainte si un după. Tudorel Urian vorbește chiar despre un leitmotiv al șocului, al bruscării unei conștiințe. -- Irina Petraș
Afectivitatea este simțul la care apelează, în primul rând, Cornel Nistea, scrierile sale fiind, din acest punct de vedere, apropiate de poezie. Ca și în cazul poeților, la autorul în discuție scriitura este, în același timp, revelație și trăire afectivă a acelei revelații. -- Tudorel Urian
ISBN: 978-630-314-119-0
2024
În 2024 lui Cornel Nistea i-a apărut la Editura Limes din Cluj-Napoca volumul de proză scurtă Neliniște pe terasa Flamingo (2024).
Proza lui Cornel Nistea are o pecete a ei, care o singularizează dincolo de evidente și firești influențe. (Valeriu Cristea)
Prozele lui Cornel Nistea sunt dense și tensionate, par construite în jurul unui nucleu epic compact, expresie a unei experiențe de viață trăite, nu doar imaginate. (Cornel Moraru)
Afectivitatea este simțul la care apelează în primul rând Cornel Nistea, scrierile sale fiind, din acest punct de vedere, apropiate de poezie. (Tudorel Urian)
Cornel Nistea dovedește vocație de moralist în gustul scepticismului fatalist, satira din câteva piese (este) împinsă ușor spre absurd prin aparenta aprobare din partea autorului a firescului „lumii pe dos”, vizează inteligent relațiile interumane din planul social generatoare de egoism și însingurare. (Alexandru Condeescu)
Proza aceasta, lipsită de artificiile genului s-ar putea încadra în ceea ce teoria literară numește autoficțiune, prin impresia transmisă cititorului de abolire a frontierei dintre ficțiune și non-ficțiune. (Mircea Muthu)
Preocuparea lui Cornel Nistea de a surprinde omenescul dincolo de orice imagine standard transmite frazelor o savoare severă. Echilibrul și alternanta narației și descrierii aparțin unui practician al epicului sobru. (Aurel Pantea)
ISBN: 978-606-799-789-7
2023
În 2023 lui Cornel Nistea i-a apărut la Editura "Emma Books" din Sebeș volumul de memorialistică Anii de școală: memorii (2023).
„Se apropia Crăciunul, să mai fi fost o săptămână până la vacanță, când în una din zile, fie că cineva dintre copii m-a pârât, fie că învățătorul a trecut printre bănci și-a descoperit că eu aveam în traistă preparate de-ale porcului ca să se întâmple dezastrul. Învățătorul mi-a poruncit să golesc traista și a descoperit feliuța de pâine și bucățica de cârnăcior pe care părinții, mai degrabă tata, mi le puseseră de mâncare, doar tocmai tăiaserăm porcul.
Râsul isteric, mai degrabă rânjetul amenințător al învățătorului îmi înghețase sângele în mine: „Așa, mănânci de dulce în postul Crăciunului!?", mi s-a adresat el răstit și-a întrebat în clasă: „Măi, care dintre voi aveți brișcă?" Copiii mai mari avea toți bricege, iar învățătorul i-a zis lui lonu lui Molătău: „Du-te la salcă și taie vreo trei-patru jape", indicându-i grosimea japelor cu degetele: „să fie așa, și așa, și așa". Până ce învățătorul a mai spus câteva cuvinte despre marele păcat de-a mânca de dulce în zilele de post, pe mine ținându-mă în picioare, a și venit lonu lui Molătău cu japele, iar învățătorul a luat japele, le-a evaluat din priviri și a constatat că corespundeau solicitărilor lui, a desfăcut căriga de sus a sobei cilindrice de fontă și-a început să le pârpălească pentru a le face mai rezistente. „Așa, ți-a pus tată-to cârnaț în traistă să mănânci de dulce în postul Crăciunului! Măi, voi nu mai știți frică de Dumnezeu!?…".
Ciudat e că în continuare nu mai știu ce s-a întâmplat, dacă învățătorul m-a bătut sau nu, mi-amintesc doar că urinasem pe mine de frică, cuprins fiind de o stare vecină cu delirul. M-o fi bătut cu japele alea pârgălite în foc sau nu m-o fi bătut, nu-mi aduc aminte. Probabil că m-a bătut, pentru că învățătorul Amancei bătea copiii pentru mai orice greșeală, urmând principiul îndreptării prin coerciție, în principal prin bătaie. Fapt e că după ce am povestit acasă ce mi s-a întâmplat, părinții au luat hotărârea să mă retragă de la scoală…”
ISBN: 978-606-8845-91-3
Iulie 2022
În iulie 2022 lui Cornel Nistea i-a apărut la Editura "Cognitiv" din Alba Iulia volumul de scrieri de călătorie și reportaje Călătorii utile prin orașe înfrățite (2022).
ISBN: 978-606-95229-0-5
2022
În prima jumatate a anului 2022 lui Cornel Nistea i-au aparut trei volume de jurnal la Editura "Cognitiv" din Alba Iulia:
Jurnal 2000-2012 Cognitiv, Alba Iulia, 2022
ISBN: 978-606-95227-7-1
Jurnal 2013-2015 Cognitiv, Alba Iulia, 2022
ISBN: 978-606-95227-2-1
Jurnal 2016-2021 Cognitiv, Alba Iulia, 2022
ISBN: 978-606-95227-7-3
2021
În 2021 lui Cornel Nistea i-a aparut la Editura "Cognitiv" din Alba Iulia volumul de memorii Ultimul în spatiul arhaic. Memorii: Copilaria (2021).
„Pe nesimțite, s-a născut în mine dorința de a fi copil mare, dorință care s-a accentuat la constatarea încurajatoare a părinților cum că am crescut, însă nu îndeajuns de-a atinge tăblia mesei cu capul. Fapt e că tânjeam după aceasta reușită, și mai-mai că reușeam să ating cu creștetul capului tăblia mesei, ca mai apoi, prinzându-mă cu mânuțele de marginile mesei, mă amăgeam că ridicându-mă mai mult în vârful degetelor picioarelor aș putea vedea ce se află pe masă. De altfel, pentru dorința aceasta, aveam la îndemână o altă soluție: să mă urc pe lădoiul de lângă masă, ce peste noapte ne ținea loc si de pat, de unde puteam să văd tot ce se găsea acolo: pâinea, cuțitul, o ceașcă pentru apă, vreo farfurie cu ceva în ea sau goală…”
În cadrul Interviurilor Bibliotecii Judetene Lucian Blaga Alba, scriitorul Cornel Nistea, presedintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba – Hunedoara, este invitatul special al lui Daniela Floroian:
În luna mai a acestui an lui Cornel Nistea i-a aparut la Editura Scoala ardeleana din Cluj-Napoca o noua carte de proza scurta, Iar nimic în cutia postala. Schite, nuvele, povestiri (2019), carte nominalizata la Festivalul National de Literatura din Cluj-Napoca, editia a VI-a, pentru Marele premiu.
În luna mai 2017 lui Cornel Nistea îi apare la Editura Emma Books din Sebes cartea Însemnari critice, care cuprinde circa 300 de pagini de cronici literare si prezentari de carte publicate de-a lungul anilor în revista Discobolul din Alba Iulia.
Noiembrie 2016
În luna noiembrie 2016, la Editura GRINTA din Cluj-Napoca, lui Cornel Nistea i-a aparut un nou volum de proza scurta – Ieri a fost duminica. Volumul cuprinde 30 de schite, nuvele si povestiri.
Mai 2016
În luna mai 2016, lui Cornel Nistea i-a apărut, la Editura Emma Books din Sebeș, cartea de interviuri Tragismul exilului românesc.
Iunie 2015
La Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, lui Cornel Nistea i-a apărut recent o nouă carte de proză scurtă, Vânzătorul de apă colorată, care cuprinde, în cele 250 de pagini, 30 de schițe, nuvele și povestiri.
În rubrica de Cronică literară apare cronica Revolta istoriei în viziunea Magdei Ursache, publicata de Cornel Nistea în revista Discobolul, octombrie, noiembrie, decembrie 2014, pe marginea cărții lui Magda Ursache, Comunismul cu rele şi cu rele, apărută la Editura Eikon (Cluj Napoca) în 2013.
Noiembrie 2014
Moment aniversar Cornel Nistea
Pe 30 octombrie 2014, la Alba Iulia a avut loc un moment aniversar prilejuit de împlinirea a75 de ani de la naştere a scriitorului Cornel Nistea, ocazie cu care autorul şi-a lansat cartea de proză scurtă „Ultimul în Eden”, dar şi volumul de critică literară dedicat scriitorului „Cornel Nistea în opinii critice”.
Iunie 2014
După zece ani de la publicarea volumului de proză scurtă, Papagalii mei adoraţi, (2004), Cornel Nistea revine cu un nou volum de schiţe, nuvele şi povestiri, Ultimul în Eden, apărut recent la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca.
Cornel Nistea se întoarce la proza scurtă, gen care putea să-l consacre dacă Istoria nu s-ar fi opus. După ce debutează editorial cu volumul cenzurat Focuri în septembrie (1984), revenirea se produce abia cu mini-romanul Inocenţa şarpelui (2000) şi culegerea de proze Papagalii mei adoraţi (2004). Urmează încă un deceniu, cu noi tentative pe teren romanesc (Ritualul bestiei, întâlnirile mele cu Orlando), până ca perseverentul scriitor albaiulian să recidiveze micro-prozastic în prezentul volum, ce conţine 31 de nuvele, schiţe şi povestiri, dintre care se detaşează net Simple coincidenţe cu absurdul, întâlnire cu îngerul, Ţapul roşu, Ideologia şi caprele înţeleptului, Duşman al poporului, Străina din tren şi, bineînţeles, textul ce dă titlul cărţii.
Autorul se reinventează mereu, într-un adevărat slalom printre numeroase registre narative, stilistice (realism uşor alegoric, umor, absurd, oniric) şi tematice (război, tare comuniste, credinţă, creaţie, fericire şi - mai ales - neîmplinire, situaţii-limită, probleme de sănătate, personale şi planetare, ravagii la bătrâneţe, orgolii sentimentale de tinereţe).
Fie că un fost deţinut politic îşi întâlneşte pe stradă torţionarul, căit mai târziu, în altă povestire, fie că un alt personaj nu e capabil să renunţe la însăşi viaţa sa, literatura, numai pentru că o femeie s-a nimerit să-l iubească, Ultimul în Eden se dovedeşte un volum neaşteptat de proaspăt şi incitant la lectură.
Laurenţiu Malomfălean
Mai 2014
În luna mai a.c., a apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca volumul CORNEL NISTEA în OPINII CRITICE, o culegere de 300 de pagini de cronici, articole şi studii despre cărţile autorului.
Proza lui Cornel Nistea are (...) o pecete a ei, care o singularizează dincolo de evenimente si firesti influente. Schitele si nuvele volumului comunica si se leaga între ele mai întâi printr-un cadru-spatiu sau printr-un cadru-timp. (Valeriu Cristea)
Prozele lui Cornel Nistea sunt dense si tensionate, par construite în jurul unui nucleu epic compact, expresie a unei experiente de viata traite, nu doar imaginate. (Cornel Moraru)
Este în acest punct o contributie originala remarcabila pentru un scriitor care se confrunta cu o problematica deloc comoda si doar aparent conventionala. (Augustin Cozmuta)
Ritualul bestiei de Cornel Nistea este, dupa aprecierea noastra, o carte esentiala în sfera celor cu tematica, problematica abordata. Cartea se cere parcursa, consideram noi, de cât mai multi cititori posibil. (Mircea Moisa)
Istoriile literaturii române si dictionarele literare din vremea noastra ignora, nedrept, un prozator de scoala ardeleana, situat în descendenta moralismului lui Slavici, pe Cornel Nistea din Alba lulia. (Nicolae Oprea)
Notă: Cu această ocazie veți putea aprecia noul sistem de nagivare din aceasta rubrica a sitului, mai ergonomic și mai intuitiv (si aparitia sub-rubricilor "Fragmente critice alese" si "Articole critice").
Decembrie 2013
În decembrie 2013, lui Cornel Nistea i-a apărut, la Editura Emma Books din Sebeş, cartea Jurnal 1977-1984 (ISBN 978-606-8378-50-3 ; 450 pagini).
Este vorba de Jurnal 1977 - 1984, care are ca temă principală condiţia scriitorului încă tânăr, dornic de afirmare în timpul dictaturii comuniste, suferinţele şi umilinţele pe care a trebuit să le îndure atunci, urmărit de gândul că ar putea pătimi represaliile securităţii. Jurnalul era în epocă un act de nebunie şi curaj, dacă el i-ar fi fost descoperit.
Fiind un jurnal intim, scriitorul face note (zilnice) referitoare la familie, la lecturile sale, dar mai ales la truda scrisului.
Notă: Cu această ocazie veți putea aprecia noul sistem de nagivare din această rubrică a sitului, mai ergonomic și mai intuitiv.
Ianuarie 2013
Rubrica Cronică literară primește două noi cronici literare recente ale lui Cornel Nistea (2012): Tirania poeziei (Discobolul, nr. 178, 179, 180 / 2012) - despre volumul de poezie al lui Kocsis Francisko, Melancolii în formă continuată (Editura Ardealul din Târgul Mureş, 2012) - și Lumile unui romancier (Discobolul, nr. 175, 176, 177 / 2012) - despre romanele lui Vasile Avram, Legat la ochi, roman apărut iniţial la Cartea Românească în 1987 „într-o formă amputată”, revizuit de autor şi retipărit abia în anul 2007, şi Fiul apocrif, Editura Ecclesia, Nicula 2005.
Iunie 2012
În iunie 2012, lui Cornel Nistea i-a apărut la Editura Unirea din Alba Iulia romanul Întâlnirile mele cu Orlando (ISBN 978-606-8298-14-6).
Proza aceasta, lipsita de artificiile genului, s-ar putea încadra în ceea o teoria literara numeste autofictiune, prin impresia transmisa cititorului d-abolire a frontierelor dintre fictiune si non-fictiune. (Mircea Muthu)
În fiecare lume fictionala din prozele lui Cornel Nistea exista un narator mai mult sau mai putin implicat în aceste lumi, cu un mandat moral evident de unde provine si vocatia sa de cautare a adevarului. De obicei, acest nara tor are voluptatea retrospectiilor destinate sa vindece rani mai vechi sau mai noi, fie ale sale, fie ale altora. (Aurel Pantea)
Orlando este un alter-ego al autorului: dubitativ în perimetrul estetici: iscodind prelungirile acesteia în modalitati de comportament, de unde rezulta un grad de sinceritate auctoriala demn de cel mai înalt interes. (Titu Popescu)
Martie 2012
Două cărţi cu opţiuni total diferite despre adevărul istoric românesc din timpul dictaturii comuniste
Rubrica Cronică literară primește două noi cronici literare recente ale lui Cornel Nistea: Despre psihiatria politică şi încă ceva (Discobolul, aprilie, mai, iunie 2011) - despre cartea lui Titu Popescu, Psihiatrie politică (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011) - și Un roman istoric controversat (Discobolul, nr. 166, 167, 168, anul 2011) - despre romanul lui Viorel Cacoveanu, Veşnica închinare (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2010).
Scriitorul Cornel Nistea este publicat in antologia de proza scurta Alerta de grad zero în proza sucurta româneasca actuala, coordonata de Igor Ursenco (ISBN 978-606-92892-9-7) cu proza Lumina si aer pentru cactusi.
Fara a afisa pretentii taxonomice exhaustive, Antologia de fata a reusit sa acopere o geografie literara de expresie româna suficient de extinsa pentru a include Basarabia si zona diasporei, luând în vizor autori trans-generationisti si trans-etnici, capabili sa genereze acele "noduri semantice complexe" pe care Michel Foucault le numea "heterotopii", adica "constructii mentale intangibile ce permit existenta simultana a mai multor spatii si locuri incompatibile". Chiar daca între primul si ultimul autori antologati se asterne o jumatate de veac, datele problemei nu schimba câtusi de putin configuratia prozei scurte actuale, deoarece vidul rezultat la limita spatio-temporala s-a pomenit umplut inevitabil cu manifestari dintre cele mai eclectice pe care le poate spiritului plasat la capetele limita dintre realitatea imediata si irealitatea nemediata.
Decembrie 2010
În anul 2010, scriitorul Cornel Nistea a publicat volumul Caseta cu paradoxuri: publicistica literara (Editura Teognost - ISBN: 978-973-7696-20-5).
După Revoluţia din decembrie, românii s-au pomenit deodată buimăciţi de lumina libertăţii, lipsiţi de repere de orientare în timp şi spaţiu, preocupaţi nu de soarta naţiunii, cât mai curând de grija egoistă pentru acum. Căci Noaptea cea lungă i-a transformat într-un soi de rozătoare, în nişte cârtiţe, care aleargă necontenit, instinctiv, după hrană, nemailuându-le în seamă pe celelalte. Mugurii de lumină înspăimântă cârtiţele, făcându-le să caute în continuare întunericul.
În orbirea lor, pe negândite, pe neştiute, cârtiţele sunt gata să ucidă orice năzuinţă de rezistenţă împotriva Nopţii, indiferent de unde vine ea. în urma ultimei lozinci lansate de soborul cârtiţelor, „Noi nu gândim, nu muncim, dar ne ghiftuim", preluată de la minerii care au făcut „ordine" în Piaţa Universităţii, cârtiţele n-au nici o convingere sigură. Ele refuză salvarea naţiunii, preocupate fiind de propria lor supravieţuire, nebănuind că o retragere a noastră în „preistorie" nu mai e posibilă pentru a rezista ca naţiune. Când cârtiţele vor înţelege acest adevăr, va fi prea târziu. Ne vom afla de mult în pântecele fiarei pe care cârtiţele o hrănesc, în Noaptea lor, cu neostoită generozitate.
Februarie 2010
Un nou interviu din seria "Scriitori români în exil" (în rubrica Interviuri):
De vorbă cu Titus Bărbulescu - interviu realizat de Cornel Nistea cu profesorul și scriitorul Titus Bărbulescu (Paris, 27 iunie 2009), aparut în revista Discobolul, octombrie-noiembrie-decembrie 2009
2009
În anul 2009, Cornel Nistea a publicat Împaratul lupilor: 10 povestiri pentru copii (Editura Teognost - ISBN: 978-973-7696-17-5).
Cartea este dedicata "Nepotilor mei, Sara si Nichita".
Cartea a fost publicata cu sprijinul financiar al Consiliului Judetean Alba si al Consiliului Local Ighiu.
Noiembrie 2009
Premiu literar - Pe data de 13 noiembrie 2009, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România a acordat, într-un cadru festiv, premiile literare pe anul 2008. Romanul lui Cornel Nistea Ritualul bestiei a fost declarat Cartea anului.
Îl puteti citi în rubrica Romane în integralitate în format PDF.
13 August 2007
Două noi interviuri din seria "Scriitori români în exil" (în rubrica Interviuri):
Azilul politic şi coşmarul securităţii - interviu realizat de Cornel Nistea cu scriitorul şi criticul literar Titu Popescu, apărut în revista Discobolul, iunie 2007
Intelectuali indezirabili - articol de opinie despre recenta desemnare de către primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a senatorului Varujan Vosganian pentru postul de consilier cu rang de ministru în Consiliul Europei - în Publicistica.
În rubrica Memorii este publicat textul Craciunul - Priminti colindatori?, despre praznuirea Craciunului în satul scriitorului, Valea Larga, comuna Salciua (Judetul Alba), dimpreuna cu câteva colinde.
16 Decembrie 2005
Rubrica Despre C.N. este lansata la apa cu trei texte :