Publicistica literara
Articole de presa
Zaibăr - supremaţia gustului
“Zaibăr” fusese cred ultimul cuvânt pe care îl scrisesem în carneţelul de notiţe folosit de mine în timpul şederii noastre la Paris. Nenorocul meu a fost să-l scot la scurtă vreme de la decolarea de pe Aeroportul “Charles de Gaulle” pentru o scurtă însemnare. Curând ni s-a servit prânzul şi ni s-a adus presa şi, curios de noutăţile din ţară, înainte de a răsfoi ziarele am pus carneţelul în sacul din husa scaunului din faţa mea şi l-am uitat acolo, cu nu mai puţin de 40 de pagini de notiţe. Cum ceea ce notasem ultima dată îmi e foarte proaspăt în minte, încep peripeţiile mele la Paris cu ultimele imagini din capitala Franţei.
În vreme ce ne aflam în sala de aşteptare a aerogării am cunoscut un oltean din Târgu Jiu, care tocmai se întorcea din Statele Unite, unde fusese în vizită la fiica sa stabilită peste ocean. Gorjeanul ne povestea cu mândrie că nu s-a dus în America cu mâna goală, ci a dus tinerilor ce are omul pe acasă, între care slană şi vin, dar nu un vin oarecare ci unul clasa întâia, un zaibăr făcut de el din via cultivată în grădina sa, ca şi când asta ar fi însemnat pentru el supremaţia gustului. Întâmplarea făcuse ca cu o zi mai înainte să fim invitaţi la cină de un alt gorjean din Târgu Jiu, un expert al Uniunii Europene, stabilit cu familia de mai mulţi ani în Franţa şi care tocmai câştigase un concurs de programe de dezvoltare pentru ţările din estul Europei şi Asia. Ei bine, noul nostru prieten, după discuţii diverse, în vreme ce doamna Mariana, soţia lui, tocmai ne servea masa, ne-a întrebat cu ce vin am dori să începem, cu un roze sau un vin roşu de Bordeaux. Toţi am ezitat, dovedindu-ne ignoranţa în materie de vinuri, salvarea însă avea să vină din partea doamnei Mariana, profesoară la celebra universitate Sorbona din Paris. Ea ne-a explicat că la friptura de bibilică e nimerit rozeul, iar la cea de porc se potriveşte mai bine vinul roşu. Din acel moment, tânărul expert economic ne-a ţinut o adevărată dizertaţie despre cultivarea viţei de vie, despre procesarea vinului şi despre valoarea unor colecţii de vin, care constituie în occident una din condiţiile ierarhizării sociale. Am aflat că un vin de colecţie se obţine din struguri din cele mai bune soiuri, strugurii sunt selectaţi şi puşi la prelucrare boabă cu boabă, se zdrobesc ca în urmă cu sute de ani cu picioarele şi se păstrează numai în butoaie noi, aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu mai puţin de 7 ani după care se îmbuteliază şi nu se dă la consum mai degrabă de 2-3 ani. Discuţia a continuat în vreme ce am degustat vinul roşu de Bordeaux şi rozeul, cu luare-aminte. Ne mai spunea noul nostru prieten că anii trecuţi a fost pe punctul de a intermedia o tranzacţie a unui producător de vin din România cu un comerciant francez, căruia i s-a părut că vinul lui ar merge cu o anumită brânză franţuzească, dar afacerea a căzut, deşi preţul era de zece ori mai mic decât cel al vinurilor franceze, din pricina îmbutelierii necorespunzătoare, a folosirii dopurilor de plută...
Notasem în carneţelul meu, uitat în cursa Tarom Paris-Bucureşti, diferenţele de atitudine ale celor doi gorjeni, de cultură şi educaţie. În vreme ce unul lăuda tradiţia, văzând în zaibărul oltenesc supremaţia gustului, celălalt, cu înalte studii la Paris, autor al unor programe de dezvoltare europeană, vorbea de valoarea unor colecţii de vinuri. Şi asta se întâmpla la apropiata dată a integrării noastre în Uniunea Europeană. Constatam că viziunile se băteau cap în cap, pentru că mai tare decât noi e tradiţia.
28 august 2005