Publicistica literara
Articole de presa
Intelectuali indezirabili
Recenta desemnare de către primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a senatorului Varujan Vosganian pentru postul de consilier cu rang de ministru în Consiliul Europei a stârnit un val de nemulţumiri în rândul clasei politice româneşti, iar motivele sunt dintre cele mai diferite şi expuse cel mai adesea în termeni subiectivi. N-o fi făcut primul-ministru cea mai bună alegere pentru înalta funcţie în Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene, n-o fi Varujan Vosganian un foarte bun cunoscător al problemelor europene, nu era cunoscut acolo, nu era reprezentantul unei forţe politice importante care să-l susţină şi pe care să o reprezinte, dar de aici şi până la afirmaţiile răuvoitoare la adresa unui parlamentar român între care cum că România s-a făcut încă o dată de râs prin această nominalizare exprimă neadevăruri care relevă urâtul obicei românesc de a nega valorile şi de a denigra oameni competenţi.
Călin Popescu Tăriceanu, orgolios cum e, a gafat desigur atunci când a anunţat numirea unilaterală a lui Vosganian din partea partidului liberal căruia i-ar fi revenit de drept înalta funcţie europeană şi nu României, iar aceasta l-a expus pe colegul său de parteid la atacuri de-o virulenţă nebănuită cu efecte devastatoare. În opinia noastră doar un politician român, liderul ţărănist creştin-democrat Corneliu Coposu, a mai fost atacat în presă cu atâta violenţă după căderea dictaturii comuniste în România de către adversarii săi politici şi duşmanii democraţiei.
Dorinţa de discreditare a unui lider politic al unui partid aflat la guvernare este evidentă pentru orice om de bună-credinţă. A ieşit la iveală cu acest prilej o ticăloşie atent pregătită nu pentru acum, ci pentru eventualele alegeri anticipate pusă la cale de către experţi în materie de compromitere a unui om politic ale căror metode amintesc de cele ale anilor 50, când dictatura comunistă de sorginte sovietică îşi propusese să distrugă prin orice mijloace nu numai vechea clasă politică românească dar şi elitele intelectuale. Pe atunci era o vină ucigătoare să fii lider al unei colectivităţi fie şi dintr-un sătuc izolat. Când un asemenea om, harnic cu ceva avere, refuza să se înscrie în colectiv era negreşit declarat duşman al poporului, iar oamenii puterii îi băgau în buletin o fotografie cu chipul regelui sau o tăietură dintr-un ziar „reacţionar”, vini pentru care omul putea înfunda puşcăria dacă nu renunţa la principiile sale. Atunci, în mod paradoxal ca şi acum, orice nealiniere la cauza partidului unic era etichetată cu cuvintele acuzatoare: Măi ţărănistule ! Măi liberalule ! sau şi mai grav: Legionarule ! Lui Varujan Vosganian prin vocea unui fost ofiţer de securitate transfug în occident i s-a strigat într-un ziar de mare tiraj: Măi securistule ! Respectivul ziar mai zice: Avem probe, dar nu le dăm acum. Să nu fi fost ele oare fabricate ? Nu prea ne vine a crede. Apoi în aceeaşi manieră criminală sunt reluate la nesfârşit pe ecranele diverselor televiziuni două imagini ale senatorului nu în care îşi probează calităţile de expert în economie, ci una a ghicitului în palmă, iar cealaltă este imaginea unui om obosit cu gura strâmbată. În continuare numele celui pe care forţele obscure vor să-l distrugă este asociat unor nume de oameni de afaceri care au probleme cu justiţia, fapt care face ca ticluirile denigratorilor să fie şi mai eficiente.
Condeiul meu e desigur prea neînsemnat pentru a lua apărarea unui ilustru intelectual român devenit indezirabil (e adevărat de naţionalitate armeană ai cărui bunici şi străbinici au fost ucişi într-un genocid de care parcă am mai auzit), nu asta e intenţia mea, ci să atenţionez cât de ticăloasă e uneltirea diavolului. Şi asta prin cine? Printr-un fost securist al dictaturii comuniste şi de care, iată, nu putem scăpa deşi mergem în mod regulat la biserică. „Dezvăluirea” dată ca sigură a securistului fugar în care ar trebui să avem deplină încredere mi-a amintit brusc de confesiunea unui intelectual din diaspora română de la Paris din urmă cu un an care-mi relata despre un tânăr ofiţer de securitate travestit în preot trimis de dictatura comunistă de la Bucureşti în capitala culturală a lumii pentru a efcientiza echipa securistă de acolo în vederea descoperirii şi distrugerii elementelor duşmănoase stabilite după război în occident.
Dar vina cea mai mare a lui Varujan Vosganian nu este că e armean, nu că este un intelectual rasat şi un expert economic capabil, nu că e scriitor şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, nu că nu e liberal pe de-a-ntregul, ci pentru că a creat Uniunea Forţelor de Dreapta de orientare naţionalist-creştină, formaţiune politică înfiinţată nu pentru cele 4-5000 de armeni din ţară, ci pentru români. Or această direcţie, a Dreptei, în opinia bluzelor roşii şi nu numai e profund reacţionară şi extrem de periculoasă chiar şi pentru liberali pentru că promovează intransigenţa faţă de corupţi şi marii evazionişti în mâna cărora se află şi o mare parte a presei care îl denigrează acum în fel şi chip pe senatorul român.
*
Notă: Articolul a apărut în Ulpia Jurnal în data de 2 noiembrie 2006, iar acum îl publicăm, credem, într-o formă ceva mai îngrijită.