Publicistica literara
Articole de presa
Noaptea cârtiţelor
Perspectiva căderii României sub stăpânirea Imperiului de Răsărit şi instaurarea iminentă în ţara noastră a dictaturii comuniste îi evoca lui Lucian Blaga, în condiţii diferite, destinul tragic al dacilor cuceriţi de romani, ca şi refugiul repetat al românilor în „preistorie” în faţa expansiunii marilor imperii din jur, care năzuiau să ne desfiinţeze ca naţiune. În noile condiţii, o supravieţuire a mulţimii prin retragerea în codru nu mai era o soluţie, cazul în care peste români avea să se lase Noaptea.
Aşa avea să fie. Românii, câţi au supravieţuit, aveau să orbecăie patru decenii în Noaptea comunistă, fără speranţa de a găsi calea ieşirii din Infern. Aşa s-a întâmplat că, după Revoluţia din decembrie, românii s-au pomenit deodată buimăciţi de lumina libertăţii, lipsiţi de repere de orientare în timp şi spaţiu, preocupaţi nu de soarta naţiunii, cât mai curând de grija egoistă pentru acum. Căci Noaptea cea lungă i-a transformat într-un soi de rozătoare, în nişte cârtiţe, care aleargă necontenit, instinctiv, după hrană, nemailuându-le în seamă pe celelalte. Mugurii de lumină înspăimântă cârtiţele, făcându-le să caute în continuare întunericul, tărâmul lui Nefârtate, după expresia lui Lucian Blaga. Cârtiţele reclamă lumina ca pe o anomalie care aduce dezbinarea naţiunii şi e sursa tuturor relelor. În orbirea lor, de care uneori se întâmplă să fie conştiente, cârtiţele sunt preocupate să nu-şi piardă porţia de hrană şi locul nedemnităţii. Ele nu ştiu sau se prefac a nu şti că lumina înseamnă libertate, în timp ce ignoranţa aduce popoarelor sclavia. Cârtiţele care par să înţeleagă asta sau vor să-şi facă propagandă electorală au început să strige în gura mare că după Revoluţie s-a diminuat activitatea în căminele culturale şi a scăzut capacitatea de creaţie a scriitorilor. Pentru cârtiţe, instigate nu se ştie de cine, intelectualii şi studenţii care manifestă pentru libertate au devenit elemente destabilizatoare, care ar trebui exterminate. Şi aşa, în orbirea lor, pe negândite, pe neştiute, cârtiţele sunt gata să ucidă orice năzuinţă de rezistenţă împotriva Nopţii, indiferent de unde vine ea. În urma ultimei lozinci lansate de soborul cârtiţelor, „Noi nu gândim, nu muncim, dar ne ghiftuim”, preluată de la minerii care au făcut „ordine” în Piaţa Universităţii, cârtiţele n-au nici o convingere sigură. Ele refuză salvarea naţiunii, preocupate fiind de propria lor supravieţuire, nebănuind că o retragere a noastră în „preistorie” nu mai e posibilă pentru a rezista ca naţiune. Când cârtiţele vor înţelege acest adevăr, va fi prea târziu. Ne vom afla de mult în pântecele fiarei pe care cârtiţele o hrănesc, în Noaptea lor, cu neostoită generozitate.
14 februarie 1991