Cornel Nistea
scriitorul


 

In Reportaje

• Sapte zile in Israel - rod a mai multor vizite ale autorului in Tara Sfânta...

• Intr-o seara cu multi geieri la Chisinau - despre o lume iubita de dincolo de Prut

• Dansatorul si pasarea muta din stepa - Ungaria vecina

• Exuberanti pe soselele din Germania - cu Dacia pe autorute si cu românii în Occident

Proza scurta
Nuvele

Nota autorului
(la volumul de nuvele Papagalii mei adorați, Editura Context, Cluj-Napoca, 2004)

În bună parte volumul de faţă reeditează forma iniţială a cărţii mele în manuscris Când înfloreşte oleandrul, apărută la Editura Cartea Românească în anul 1984 sub titlul Focuri în septembrie, după ce a fost drastic cenzurată, iar editura avertizată să nu mai propună pentru tipar „literatură duşmănoasă”, aceasta în ciuda faptului că recenzenţii recomandaseră publicarea cărţii fără nici un fel de obiecţii. Am fost şocat să aflu că îmi erau scoase din volum, după ce fuseseră culese şi făcusem o primă corectură şpalturilor, povestirile Colonia de vulturi, Excomunicarea reporterului, dar mai ales Când înfloreşte oleandrul, nuvelă a cărei denumire urma să fie şi titlul cărţii. Constatam acum că îmi făcusem degeaba iluzii că aceste proze sunt purtătoare ale unor mesaje general umane, căci fidelii satrapi ai dictaturii descoperiseră asocieri şi similitudini cu realităţile epocii, chiar dacă acestea erau încifrate într-o parabolă. Mai rău a fost că, imprudent, Cornel Popescu, redactorul-şef de atunci al prestigioasei edituri a Uniunii Scriitorilor, mi-a citit pasaje din referatul Consiliului Culturii, de-o virulenţă ce depăşea închipuirile mele, motivând astfel de ce nu îmi va putea tipări volumul în forma iniţială. Cum cartea se afla totuşi în plan, pentru a salva situaţia, acelaşi Cornel Popescu mi-a propus să scriu alte două-trei proze pe teme patriotice, care ar putea justifica apariţia cărţii, ea venind în întâmpinarea aniversării a patru decenii de la „eliberarea patriei de sub ocupaţia fascistă”. M-a durut grozav, dar eram prea dornic să-mi văd tipărită prima carte, şi aşa era un debut târziu – aveam de acum 45 de ani. Aşa am scris povestirile Focuri în septembrie şi Diavolul roşu, iar cartea a apărut, ba chiar a fost bine primită de critica literară. Şocul de care aminteam însă a rămas, iar după ce am primit vizita unui înalt responsabil cu cenzura, care m-a atenţionat să fiu cuminte şi să nu mai fac prostii, m-am simţit îndeaproape supravegheat, iar până în anul 1990 n-am mai tipărit mai nimic în revistele literare.

Dar poate oare justifica faptul acesta de ce nu am editat volumul de faţă sau altul mai cuprinzător decât după 20 de ani de frustrare? De ce n-am făcut-o în urmă cu zece ani, poate în felul acesta mi-aş fi vindecat mai curând rănile. E o întrebare la care mi-e greu să răspund. Fapt e că n-am putut da drumul acestei cărţi până ce nu m-am simţit în stare să renunţ la o parte din prozele din volumul, destul de eterogen, publicat în 1984, proze încă dragi mie, aflându-mă în situaţia unui părinte căruia nu-i vine uşor să-şi renege progeniturile, oricât de pocite ar fi ele. În felul acesta cred că am reuşit să asigur volumului oarecare echilibru de structură tematică pe două paliere, unul evocat de schiţa Lumină şi aer pentru cactuşi, iar celălalt având ca nucleu radial nuvela Când înfloreşte oleandrul. Precizez că în locul prozelor eliminate din vechiul volum în prezentul am inclus Pripăşită în valea noastră şi Vizită la Camera de graţie, proze scrise în perioade diferite, dar care pot sugera o posibilă naştere şi un eventual sfârşit.

N-am păstrat titlul iniţial al cărţii din simplul motiv că mi s-a părut mai potrivit Papagalii mei adoraţi pentru a sugera condiţia dramatică a omului lipsit de libertate, supus deformării psihice şi morale.

Mai adaug că din raţiuni financiare, interpunerea distanţelor şi disconfortul comunicării, n-am solicitat Editurii Cartea Românească, cum era firesc s-o fac, retipărirea cărţii, preferând serviciile unei edituri tinere, cu prestaţii de calitate.

Previn cititorul că cele douăsprezece proze din prezentul volum constituie entităţi de sine stătătoare, chiar dacă ordinea lor sugerează o evoluţie şi naratorul pare să fie acelaşi, el neidentificându-se în nici o situaţie cu autorul care narează la persoana întâi; lectura următoarei proze presupune detaşarea de cele de mai înainte. În felul acesta se poate constata că ordinea prozelor în volum ar putea fi oricare alta.

sus

Papagalii mei adorati

Cuprins

sus

© 2005-2013 Cornel Nistea