Publicistica literara
Articole de presa
Cui cu cui se scoate
Cu câţiva ani în urmă, răsfoind un dicţionar de psihologie, descopeream nu fără surprindere că în vreme ce termenul „minciună” era explicat pe trei coloane, cuvântul adevăr lipsea din respectivul dicţionar. Până să mă dumiresc că de altfel noţiunea de „adevăr” nu făcea obiectul dicţionarului, nefiind socotită un proces psihologic, mi-am îngăduit câteva speculaţii logice pe seama constatării mele, găsindu-i autorului scuza că, fiind excelent comentată minciuna, explicarea antonimului adevăr ar fi devenit de prisos, un termen definindu-se prin celălalt. Am pretins chiar că adevărul nici nu merită explicat de vreme ce exprimă „oglindirea fidelă a realităţii în gândire” (DEX) şi sensul cuvântului e cunoscut de toată lumea. Apoi, el, adevărul, e infinit mai puternic decât minciuna, chiar dacă uneori mai umblă cu capul spart. Minciuna în schimb trebuie analizată în profunzime, întrucât ea este insidioasă, calomnioasă, duşmănoasă, criminală.
Cercetând însă cu atenţie minciuna, constatăm că dânsa îmbracă aspecte dintre cele mai diferite, putând fi reală, iluzorie sau necesară şi, ca atare, ne vedem nevoiţi s-o reconsiderăm. Trebuie observat că în planul cunoaşterii, de pildă, minciuna a deţinut supremaţia absolută secole sau milenii de-a rândul, iar când unii s-au încumetat s-o demaşte, au fost detestaţi, prigoniţi, ucişi cu pietre (sau cu alte obiecte contondente) în pieţe publice de către chiar compatrioţii lor. Uneori adversarii minciunii au fost arşi pe rug asemenea lui Giordano Bruno sau în cel mai bun caz susţinătorilor adevărului li s-a arătat calea exilului, cum s-a întâmplat cu poetul roman Ovidiu.
Numai că pe noi, în condiţiile actuale, ne interesează mai cu seamă adevărul şi minciuna ca fenomene ale conduitei umane, deoarece în ultima jumătate de secol de visuri şi idealuri măreţe, minciuna a proliferat necontenit, în unele domenii ale vieţii aceasta tinzând să ia definitiv locul adevărului. În această situaţie dramatică, experţi în sociologie şi psihologie propun luarea unor măsuri urgente de profilaxie a minciunii şi apărarea adevărului de efectele dezastruoase ale denaturării realităţii. Se face apel la factorii educaţionali care pot repune în drepturi adevărul cu condiţia ca „jocul îndelungat al minciunii” să fie anihilat prin „crearea unui climat de încredere” între educator şi subiecţii acţiunii educative pentru dezvăluirea întregului adevăr „chiar atunci când acesta implică distrugerea unor false mituri”. Vindecarea adulţilor de minciună e ceva mai complicată, atunci când aceasta a devenit benignă şi a influenţat definitiv caracterul omului. Şi în aceste cazuri, ne asigură specialiştii, se vor putea obţine în viitor progrese prin aplicarea unor metode occidentale de tip suedez, american, japonez şi sud-coreean. Deosebit de interesante mi se par unele idei cu totul şi cu totul originale de combatere a minciunii lansate de unele publicaţii recent apărute printr-o promovare pe scară largă a acesteia, conform principiului: Cui cu cui se scoate. Rămâne să aşteptăm decizia Parlamentului după încheierea binemeritatei vacanţe.
16 august 1990