Cornel Nistea
scriitorul


 

Tableta de Joi

Publicistica literara
Articole de presa

Transfugi şi patrioţi

          Cui nu i s-a întâmplat vreodată să spună ceva ca mai apoi să regrete?

          Mă aflam într-o asemenea situaţie neplăcută pentru că, într-un moment de lâncezeală a discuţiei, afirmasem: „Pleacă decariştii. De la fiică-mea din grupă au întins-o toţi trei. Asta nu-i un semn bun pentru viitorul ţării!”. Drept răspuns, proprietarul „Daciei” albastre cu care făceam autostopul a călcat brusc pe acceleraţie, băgând în a patra: „Dă-i în mă-sa, să plece!... Ăştia nu-şi iubesc ţara. Îs… nişte ticăloşi. Trădători, dom’le!”.

          Mă căiam sincer că vorbisem despre studenţii decarişti transfugi; nu aş fi vrut ca proprietarul „Daciei” albastre să mă socotească un susţinător intim al trădătorilor de ţară. Am tăcut câteva zeci de kilometri, nemaiîndrăznind să reînnod discuţia, deşi mă simţeam dator cu o explicaţie.

          Cândva ne-am pomenit în faţa maşinii cu doi tineri făcându-ne disperaţi semne să oprim. Cum era în chiar ziua scumpirii benzinei, proprietarul autoturismului a oprit şi i-a luat pe cei doi pasageri de ocazie, bucuros să facă un ban. Alături de cei doi tineri am prins curaj şi l-am întrebat pe binefăcătorul meu cu ce ocazie mergea în marele oraş. „Pe dracu! La doctori, dom’le!... Mâine îmi operează nevasta”. „E neplăcut”, i-am zis. „De ce n-aţi operat-o în oraşul dumneavoastră?” „Cum? S-o dau pe mâna unor măcelari?” Omul a devenit din nou furios pe lume, pe doctori, pe măcelari, pe decariştii transfugi. „Adică, tot agreaţi decariştii, de vreme ce mergeţi să cereţi ajutorul unor chirurgi universitari. Ei au fost, în majoritate, decarişti, adică studenţi cu note numai de zece”. Proprietarul „Daciei” albastre a încetinit, uitându-se cu ochii măriţi la mine. Mi-a răspuns cu aceeaşi intransigenţă: „Toţi care pleacă sunt trădători, dom’le!” „Poate au motivele lor să plece. Unii cred că financiar e mai bine acolo, alţii fug de umilinţă, alţii caută preţuirea competenţei… Ce v-aţi face dacă, ajungând la Cluj, aţi afla că medicul chirurg care ar urma să vă opereze soţia, a plecat definitiv în străinătate de groaza bârfelor şi calomniilor la adresa sa, de teama securităţii sau a minerilor, a minciunilor ce ni le furnizează noua noastră democraţie?...”

          Cum proprietarul „Daciei” albastre nu-mi răspundea, unul dintre tinerii pasageri de ocazie a exclamat: „Bine fac! Să plece toţi, să rămână ţara pustie!... E umilitor să crească preţurile de trei ori şi salariile să rămână aceleaşi. Dacă rămân aici, eu, ca muncitor, ca să-mi fac o casă, ar trebui să muncesc două vieţi. Nu asta am aşteptat de la democraţia românească. Amândoi mergem să ne luăm paşapoartele. Mâine vom fi în Iugoslavia şi, de acolo, unde vom vedea cu ochii”.

          Maşina a luat-o razna, în viraje scurte, pe pantele abrupte ale Feleacului, încât am crezut că proprietarul patriot al „Daciei” albastre are de gând să ne piardă pe drum. În ochii lui toţi deveniserăm nişte „trădători de ţară”.

7 februarie 1991

sus

© 2005-2012 Cornel Nistea