Cornel Nistea
scriitorul


 

Tableta de Joi

Publicistica literara
Articole de presa

Felicitări şi proteste

            Telefonul a sunat îndelung şi nici unul din membrii familiei nu s-a zorit să ridice receptorul. Cineva ne deranja la o oră târzie, vreo cunoştinţă sau vreo ruda care n-avea ce face şi voia astfel să-şi învingă plictiseala. În cele din urmă am renunţat la lectură şi-am răspuns eu. În receptor s-a auzit foarte slab vocea unei femei, de parcă ar fi vorbit din capătul lumii. Am dedus că era o comandă interurbană din una din comunele noastre „dotate” cu aceleaşi străvechi telefoane de campanie, servite de telefoniste curioase, care rămâne mereu pe fir ca să afle ce probleme au concetăţenii dumnealor, ca apoi să relateze în taină veştile, treabă serioasă pentru care până mai deunăzi se încasa şi oarecare indemnizaţie de „servire fidelă a securităţii patriei”. M-am scuzat că nu aud ce mi se spune şi am rugat politicos vocea să revină.

            Peste nici trei minute telefonul a sunat din nou, dovadă a promptitudinii serviciilor noastre de poştă şi telecomunicaţii de care vorbeam. De data aceasta am recunoscut vocea caldă şi catifelată a unei scumpe verişoare. Mă suna ca să mă felicite, în mod expres, pentru tableta „Politicienii somnambuli”. Ei, de ce atâta osteneală, deranj şi cheltuială?! Am primit curând răspunsul: „Măi, ce are redactorul ăla cu puloverul lui Petre Roman? De asta ne arde nouă acuma?!”. I-am replicat imediat maliţios: „Ce, şi tu eşti îndrăgostită de demnitarul ăsta chipeş? Nu ţi-e teamă că ne va vinde ţara?”. Din camera vecină, soţia mea a strigat îngrozită: „Ce faci, dom’le?! Eşti nebun? Nu ştii că securitatea s-a reorganizat şi-i mai puternică decât oricând?...” „Ei, şi? Tocmai de aceea, dacă s-a reorganizat trebuie să înţeleagă să servească de acum încolo interesele naţiunii, nu pe ale altora”.

            Convorbirea degenerează în replici stupide, iar vară-mea şi cu mine am înţeles că trebuie să schimbăm subiectul.

            Cândva am pus receptorul în furca aparatului şi am simţit cum mă copleşeşte, ca o beznă, mâhnirea. Îmi scăpase şi replica aia idioată cu Petre Roman şi-mi amintisem că, în aceeaşi zi, un prieten îmi spusese că evreii fac eforturi să se introducă în constituţia României un articol de lege cu pedepsirea severă a antisemitismului, iar ceea ce îmi ieşise mie din gură semăna cu un gest antisemit, pentru care nu se va îngădui nici o scuză, nici măcar iubirea de neam şi de patrie. Dar mai mult decât asta mă îngrijora (o, cât de mult mă mai îngrijorează încă) faptul că iubita mea verişoară nu înţelesese nimic din tableta mea şi cu atât mai puţin pricepuse articolul redactorului de la ziarul Unirea. Ea e o femeie frumoasă şi deşteaptă, ceva mai vârstnică decât Petre Roman. E contabilă cu zece clase, în casă cu câteva cărţi din colecţia romanului de dragoste şi câteva tratate agrotehnice deoarece bărbatu-său e agronom. Devenisem tulburat de atâta neînţelegere şi voiam s-o sun şi s-o întreb dacă ştie ea cine şi de ce a oprit zeci de ani tipărirea publicisticii lui Eminescu şi altor cărţi de spiritualitate românească, de care a fost lipsit întregul neam nu numai femeile astea care se dau în vânt după Petre Roman. Dar sunt ele vinovate de vreme ce nu cunosc pătimirile neamului nostru din ultimele veacuri şi au studiat istoria patriei, uneori cu sârguinţă, după manualul „românului” Rösler?

            Mi-am zis cu amărăciune: Ce apără cu atâta înverşunare soţia fostului director al I.A.S.-ului? Proprietatea comunistă în România sau propria ei prosperitate, uitând de toate celelalte nevoi ale naţiunii? Căci eu, ruda lor apropiată, dacă mă duceam acolo o dată la an să cumpăr câteva calupuri de brânză telemea, plăteam cu chitanţă, dar oare ei şi autorităţile ce-i vizitau mult mai des făceau acelaşi lucru?

            Nu sunt deloc fericit pentru tot ce spun aici, iar rudele mele feseniste îşi vor zice furioase: Vedeţi dacă şi-a găsit altă sursă de brânză? Ne ponegreşte. Iar eu le răspund: N-au decât să-şi caute un văr mai bun, eventual la… Tel Aviv.

15 noiembrie 1990

sus

© 2005-2021 Cornel Nistea