Cornel Nistea
scriitorul


 

Tableta de Joi

Publicistica literara
Articole de presa

Fiecare om – un prezumtiv infractor?

          Tocmai terminaserăm norma şi ne pregăteam de plecare când a sosit miliţianul. Avea un aer grav, o înfăţişare severă de intransigent. Unii elevi întârziau să apară dintre movilele fumegânde de porumb încins. Le-am cerut să se grăbească la adunare. Privirile de oţel ale miliţianului ne-au cercetat grupul şi-a ordonat copiilor să-şi golească ghiozdanele, pungile ori sacoşele în care îşi aduceau mâncare. M-am uitat cu scârbă la ceea ce făcea. Nu se sustrăsese nici un ştiulete din avuţia naţională şi totuşi miliţianul dădea semne de nervozitate. A venit rândul profesorului: „Vă rog deschideţi geanta!”. Acest „vă rog” mă tulbura, nu se potrivea deloc cu acţiunea energică de depistare şi condamnare a fraudelor din avutul obştesc. „Nu e cuviincios ce faceţi. Eu sunt profesor. Sunt om în vârstă, mi-aţi putea fi fiu. Cum e posibil să mă bănuiţi, doar locuiesc la bloc; n-am nici măcar porumbei…”. Privirile lui îmi ordonau să mă supun percheziţiei. O clipă mi-a trecut prin minte că nu era exclus ca cineva, vreun binevoitor, să-mi fi vârât în geantă câţiva ştiuleţi. „Ce naiba, doar nu suntem hoţi cu toţii!”, i-am zis înfuriat. „Fii atent, profesore, te pot băga la ultraj. Până la proba contrarie, fiecare om este un prezumtiv infractor”.

          Mă îngrozisem. Era un miliţian tânăr, venit la şes de undeva de prin Apuseni. Îmi era ruşine că ne născuserăm amândoi în aceeaşi parte de ţară.

          Câteva zile mai târziu, după ce vajnicul miliţian a scăpat cu viaţă din faţa unei maşini cu număr mic, pe care năzuia s-o oprească „la control”, a apărut pe cale o bătrânică, zorită să ajungă acasă. „De unde aşa grăbită, mătuşico?” „De pe tarla, maică, de la scosul cartofilor.” „Şi-n traistă ce ai?” „Păcatele mele! Sticla cu apă şi-o merindeaţă” „Ia să vedem. Goleşte traista!” Şi din traista bătrânei a căzut un cartof. „Şi cu ăsta ce-i? Hoaţo!” „A rămas de la prânz. E fiert, dragu lelii”.

          Peste nici un an de luptă eroică pentru apărarea bunurilor poporului împotriva poporului, intransigentul miliţian, acum poliţist, a fost transferat în altă comună în interesul serviciului. „A venit astă-primăvară cu o geantă şi pleacă toamna cu două camioane încărcate”, spune cu năduf nana Savetă vecinei sale.

          Am încercat să descopăr sursa unei asemenea performanţe de selectare şi promovare a cadrelor cu munci de răspundere. Cei mai mulţi dintre aceşti vajnici apărători ai noştri şi ai avuţiei naţionale erau recrutaţi dintre elevii pe care noi, profesorii, ne străduiam din răsputeri să-i trecem clasa. Şi reuşeam!

30 august 1990

sus

© 2005-2012 Cornel Nistea