Cornel Nistea
scriitorul


 

Caseta cu paradoxuri

Publicistica literara
Articole de presa

Atentat asupra privirii

            În urma unei de invidiat hărnicii, gest de înalt patriotism românesc, în timpul ultimei campanii electorale, în ciuda penuriei de hârtie şi a preţului ridicat al acesteia, în toată ţara s-au răspândit atâtea afişe încât primăriile n-au izbutit să cureţe localităţile de materialele de propagandă, de portretele candidaţilor pentru Parlament şi preşedinţie. De altfel n-ar trebui să mire pe nimeni asta, căci detergenţii sunt prea scumpi pentru bugetul prea sărac al acestor instituţii, apoi România mai poartă încă urme ale propagandei electorale din acel faimos an 1946, când pe faţadele caselor, pe ziduri, pe garduri s-a întipărit, cu vopsele deosebit de rezistente, semnul  de ţinut minte: votaţi soarele!, un soare imens, simbol al luminii şi vieţii lipsite de griji; votaţi Frontul Democrat Popular! Şi am văzut toţi cu ochii noştri ce lumină, ce viaţă şi ce democraţie ne-au adus acele simboluri. Ele s-au reeditat în miniatură de curând, dar românii, fripţi o dată, au dat crezare lozincilor altor „fronturi” cu însemne la fel de generoase, dar nu şi mai puţin amăgitoare.

            Ca unul dintre combatanţii ultimei campanii electorale, mi-am afişat şi eu portretul caraghios pe case şi garduri cu scop electoral, împins „vârf de lance” de gruparea ecologistă cea mai reprezentativă din România, devenind cu un procentaj de invidiat campion naţional al M.E.R. În calitatea de candidat pentru Parlament, am trecut prin multe localităţi din judeţ, fără să rămân indiferent la ce se întâmplă cu materialele de propagandă electorală şi nu m-am simţit fericit când în câteva rânduri am văzut propriu-mi chip sfâşiat. N-am înţeles destul de bine de unde vine furia aceasta oarbă la români.

            Dar iată că, la câteva luni după alegeri, când portretele mele au dispărut datorită hârtiei şi lipiciului de proastă calitate, constat cu nedumerire un nou val de recrudescenţă asupra portretelor unor politicieni ale căror formaţiuni au beneficiat de materiale de propagandă de bună calitate. Este vorba, între altele, de portretul blajinului Caius Traian Dragomir asupra căruia cineva îşi revarsă din nou furia şi ura, portretului scoţându-i-se cu temeinicie ochii. Privind imaginile cu chipul omului cu ochii scoşi, am trăit un sentiment de nelinişte ce ameninţa să se transforme în teamă, căci într-un gest ca cel enunţat pot exista germenii unei agresiuni reale (să nu uităm că ucigaşii profesionişti se exersează mai întâi cu mascote). Nu mi-am pus imediat întrebarea cine sunt autorii „masacrului”, abia mai târziu am încercat să descifrez în faţa cui şi cu ce a greşit atât de grav Caius, încât este condamnat să i se scoată ochii, tocmai lui în numele căruia descoperim profunde rezonanţe simbolice. M-am gândit serios şi preocupat la primejdia ce se ascunde în asemenea forme de manifestare, care sfidează toleranţa şi ameninţă întreaga naţiune română, despre care se spune că e dominată de spiritul creştin. Numai că mie îmi este evident că ochii lui Caius şi ai altor politicieni români de acum – de centru, de stânga, de dreapta – sunt scoşi de unii dintre acei români (şi nu de K.G.B.-işti) care îşi spun Patrioţi şi vor fi scris nobilul cuvânt cu P(mare).

            Felul acesta de a ne scoate ochii unii altora, fie şi doar de pe portrete şi prin cuvinte, ţine de primitivismul popoarelor, de neputinţa românului de a accepta că poate trăi chiar mai bine schimbându-şi mijloacele de subzistenţă numai că pentru asta avem nevoie de exerciţiu şi de alte mascote asupra cărora să-şi exercite furia agresivă românul şi prin care să-şi consume nebănuitele sale energii.

13 ianuarie 1993

sus

© 2005-2012 Cornel Nistea