Cornel Nistea
scriitorul


 

Caseta cu paradoxuri

Publicistica literara
Articole de presa

Efectul Tom Lantos

            A fost o acumulare treptată de fapte ce au culminat – pe o curbă ascendentă – cu mizeria ce ne-a făcut-o senatorul american de origine maghiară în Congresul Statelor Unite ale Americii, când, invocându-se nerespectarea drepturilor omului în România (drepturi pentru unguri), s-a votat împotriva acordării clauzei naţiunii celei mai favorizate ţării noastre. Poporul, în tulburarea sa, a înţeles că e ameninţat Tratatul de la Trianon, că Ardealul va fi încorporat Ungariei. Aşa a devenit Tom Lantos, pentru cei mai mulţi dintre fiii României, un fel de căpcăun ungur, gata să bea sânge nevinovat de român. De aici se trăgea o apatie generală a maselor de oameni ai muncii de la oraşe şi sate care, de groaza lui Tom şi-a ungurilor, erau mereu cu ochii pe televizor şi cu urechea la radio, se întâlneau patrioţii la cârciumă să cânte imnul „Noi suntem români” şi-au uitat temporar de muncă. Aşa a destabilizat Tom Lantos biata noastră ţară şi a creat inflaţie, speculă, diversiune, corupţie, boli şi multe alte dureri de cap tocmai în campania electorală, când poporul român se pregătea să voteze pentru linişte şi o democraţie originală eternă. El, numai el, Lantos, era vinovat că şi că, că, că...

            De necrezut, după tot pocinogul acesta, curând după istorica noastră victorie în alegeri, Tom a revenit în România, poate anume să sporească enigma, să ne abată iar atenţia de la preocupările noastre creatoare. Am aflat însă că dumnealui nu e ungur, ci este evreu trăitor cândva în Ungaria, că familia i-a fost exterminată de unguri, dar nevasta e unguroaică. S-a întâlnit cu noul nostru ministru de externe, Meleşcanu, care, prin abilitatea sa, i-a deviat viziunea asupra României, a avut întâlniri cu Coposu şi cu Petre Roman, dar nu şi cu rabinul Moses Rosen, ceea ce a stârnit un nou val de întrebări şi nelinişti, i-a provocat pe români să vegheze şi mai vigilenţi asupra viitorului.

            Norocul nostru a venit, desigur, din partea preşedintelui Ion Iliescu, care, văzând că ungurii sunt mai uniţi decât noi, că au pile în toată lumea, a găsit că soluţia e să ne creăm şi noi în America un lobby, să avem şi noi în Congresul S.U.A. un Tom, un John, un William, prin care vom putea obţine şi clauza. Numai că ideea nu e nouă, e de pe vremea genialului nostru conducător, despre care aflăm prin intermediul „orizonturilor roşii”: „Avem în străinătate 300.000 de emigranţi din prima şi a doua generaţie. Ar trebui să se recruteze cât mai mulţi dintre ei. Şi să le oferim un suport financiar ca să-i ajutăm să-şi găsească slujbe la Casa Albă, în Congres, la Departamentul de Stat şi la Pentagon, peste tot. Cel mai mare vis al meu este ca un emigrant de origine română să devină preşedinte al Americii şi după aia să fac o vizită acolo”.

            Asistăm aşadar, prin efectul Tom Lantos, la o împrospătare a fanteziei noastre creatoare, cu rezultate imediate, dovadă că, la scurt timp după lansarea ideii lobby-ului românesc în S.U.A. de către preşedintele Iliescu, ne-a vizitat ţara o enigmatică doamnă din diaspora, un gen de rosa silvatica, ce ne-a asigurat că e la toartă cu Bill Clinton şi-l va da gata curând şi pe el şi Congresul american, încât vom obţine nu numai clauza, ci vom avea chiar America la picioare. Rosa (canina) n-a pomenit nimic de „suportul financiar”, doar că Iliescu e o capacitate, un excelent democrat, fapt de care ne-a asigurat şi prinţul Sturza în ce-l priveşte pe primul-ministru Văcăroiu, pentru care regretă necontenit căderea României până pe ultimul loc în Europa, sub Albania. De aceea, tot românul ar trebui să înţeleagă că şi că, că, că..., fiindcă numai aşa bravul nostru popor va dobândi liniştea şi fericirea...

28 ianuarie 1993

sus

© 2005-2012 Cornel Nistea