Cornel Nistea
scriitorul


 

Caseta cu paradoxuri

Publicistica literara
Articole de presa

Cum se cucereşte speranţa

            Am avut recent şansa rară de a mă afla faţă în faţă cu deputatul la o întrunire menită să definească momentul politic actual din România şi adoptarea de către opoziţia parlamentară a unei noi tactici şi strategii în tentativa mereu eşuată de a scoate ţara din imobilismul în care se află. Repet: „tactica şi strategia”, două cuvinte cu forţă aproape magică prin care românii şi-au propus să cucerească Speranţa. Şi dacă întrunirea politică cu pricina mi-a lămurit aspecte ale unui eşichier ideologic despre care ignoranţa mea nu prea avea cunoştinţă, prezenţa deputatului şi intervenţiile sale totdeauna oportune şi solid argumentate mi-au dat o satisfacţie pentru care mulţi dintre dumneavoastră m-ar invidia. O revelaţie paradoxală m-a copleşit cu desăvârşire după strângerea de mâini urmată de ignorarea ulterioară a nevinovatelor mele idei socotite probabil idioate, deputatul afirmând, într-un moment de lâncezeală a discuţiilor, că articolele mele din presă sunt profund dăunătoare prin pesimismul lor nejustificat, că aceste articole mai mult zăpăcesc lumea decât o luminează. Ei bine, dojana asta paternă a avut efectul unui miracol. Tot pesimismul meu provocat de mizeria văzută şi nevăzută din România s-a transformat într-un optimism debordant, care s-a accentuat în mod ciudat după respingerea propunerii mele ca parlamentarii să coboare printre oameni pentru a cunoaşte realităţile şi de unde vor veni şi soluţiile redresării economico-sociale a ţării. Numai că chestia asta „populistă”, de a ne apropia de popor, a fost socotită năstruşnică şi neavenită, pentru că, după opinia domnului deputat, totul se va rezolva acolo, în Parlament, şi să mai avem niţică răbdare şi optimism că ei, parlamentarii, aia fac, se bat pentru fericirea poporului.

            Retras optimist în cochilia-mi din care scepticismul fusese izgonit, ascultându-l pe deputat, am înţeles că pe curând toată populaţia ţării, acum defavorizată de împrejurări, dar mai ales oamenii săraci din munţi, tinerii absolvenţi ai şcolilor şi facultăţilor intraţi direct în şomaj, nu vor mai trebui să-şi câştige existenţa prin munca cu sapa şi târnăcopul, nici căutând Speranţă în îndepărtata Canadă – pentru a desţeleni preeria – ci toţi îşi vor afla raţiunea de a exista demn prin acţiunea politică a partidului său, aici, în patria-mumă.

            Aş fi cu adevărat nefericit dacă cineva ar interpreta aceste rânduri optimiste ca o inutilă şi nemeritată ironie la adresa democraţiei româneşti actuale, întrucât argumentele există şi îşi au acoperire în actualele dezbateri fructuoase din Parlament asupra „tacticii şi strategiei” programului de guvernare propus ţării de guvernul Văcăroiu, precedat de extraordinarul tur de forţă al preşedintelui Iliescu de a ne reprezenta la NATO şi a primi liderii partidelor politice cu reprezentare parlamentară, la care se adaugă acţiuni umanitare de excepţie, cum sunt grija noastră pentru respectarea drepturilor omului, a embargoului faţă de sârbi, compasiunea românului faţă de revoluţionari şi handicapaţi. În aceste excelente condiţii, când vistieria ţării e cu desăvârşire goală, nu e oare un minunat prilej de optimism să-l vedem alături de preşedintele Iliescu pe revoluţionarul Dan Iosif?!

            Sunt sigur că în curând ideile lui Mişu Negriţoiu vor aduce sute şi mii de locuri de muncă pentru toţi simpatizanţii celor trei trandafiri şi fericire nevoiaşilor, cu două condiţii: Hasbulatov să nu preia puterea la Moscova, iar domnul senator Ion Raţiu să ofere pungi cu bomboane tuturor copiilor din Turda, oraşul său natal, dovedindu-se astfel demn de numele moşului său memorandist.

            Mai am şi alte multe motive să fiu optimist şi prin care să cucerim împreună Speranţa, domnule deputat. Totuşi, dacă în aceste zile de suspin ale ţării m-aş afla în locul dumneavoastră în unul din hotelurile de lux din Capitală, în lipsa unor idei ceva mai generoase, mi-aş da drumul în cap de la etajul zece, pentru că negreşit aş nimeri pe un morman de zăpadă, aş scăpa cu viaţă şi poporul m-ar declara erou naţional. Încercaţi şi oraşul Alba Iulia va fi mai bogat cu o statuie.

11 martie 1993

sus

© 2005-2012 Cornel Nistea