Cornel Nistea
scriitorul


 

Caseta cu paradoxuri

Publicistica literara
Articole de presa

Suferinţa pământului

            În vechime, oamenii credeau că pământul e viu, şi dacă îi provocau vreo rană, răsplăteau pământul cu jertfe şi ritualuri pentru a-i obţine iertarea şi bunăvoinţa. Adorat şi sacralizat, pământul a fost lucrat cu pasiune, omul înfrăţindu-se cu natura, înţelegând că aparţine pământului încă prin Facere. Odată cu naşterea sentimentului proprietăţii, ataşamentul omului faţă de pământ a primit o motivaţie nouă importantă, iar prin conştiinţa legăturii de locul natal prin oasele generaţiilor de înaintaşi s-a desăvârşit comuniunea dintre om şi pământ.

            Vitregiile istoriei l-au desprins vremelnic pe om de ogorul său, dar naţiile a căror existenţă era legată de un anumit spaţiu natural, cum este cazul românilor, n-au acceptat desprinderea de rădăcini, şi-au apărat pământul cu sângele ce ardea ca seva plantelor pentru locul din care şi-au hrănit fiinţa. Iar dacă pârjolul i-a obligat pe români să părăsească plaiul şi să se retragă în faţa barbariei în codru, ei au revenit de fiecare dată la vatră, chiar şi atunci când urgia ultimului război mondial le-a sortit să fie deportaţi în aspra Siberie. De acolo, din pustele imensei Rusii, români fără ştiinţă de carte, purtaţi de un instinct specific păsărilor, au găsit drumul spre casă.

            După război, gospodăria ţărănească românească, formă ideală de existenţă a unui popor creştin, cu o cultură orală străveche, a fost zguduită de un cataclism ucigător. Comunismul a produs un dezechilibru cumplit, dezmoştenind prin agresiune sângeroasă ţăranul român de pământ şi în parte de viaţa lui spirituală. Suveranii pământului au abdicat în faţa metodelor bestiale ale dictaturii comuniste până şi la credinţa în Dumnezeu, moment în care căderea neamului a fost evidentă şi dezastruoasă.

            Degradarea şi uciderea simţului proprietăţii au transformat în paragină imense suprafeţe de pământ, altele au devenit nesfârşite şi jalnice întinderi de gunoaie, depozite de fier vechi şi reziduuri toxice. Dezvoltarea necontrolată a industriei, goana omului de afaceri după câştig, sfidând efectele poluării, a adus lumea în pragul unui dezastru, politicienii şi oamenii de ştiinţă dovedindu-se incapabili să limiteze şi să stopeze poluarea, ale cărei victime suntem toţi.

            Pe de altă parte, ca urmare a colectivizării, a jafului la care a fost supus pământul, a unei legi funciare făcute de minţi de orientare comunistă, în România nu se poate realiza acea desprindere totală de ideologia comunistă şi repunerea rapidă în drepturi a vechilor proprietari de pământ. Matrapazlâcuri de tot felul, falsuri, intimidări, înstrăinări abuzive, metehne detestabile ale celor educaţi în spiritul eticii socialiste, incapacitatea legiuitorilor de a face dreptate tulbură adânc în această primăvară viaţa satelor, a marilor iubitori de pământ de altădată. Aşa s-a ajuns ca acelaşi teren să fie acordat „legal” de justiţie la două, trei sau mai multe persoane, alimentându-se nesiguranţa asupra proprietăţii private a pământului. Apoi, România, grânarul de altădată al Europei, plăteşte o armată de specialişti agricoli, fără ca aceştia să-şi justifice existenţa, mai ales că agricultura nu beneficiază de subvenţii care să ne facă independenţi de grâul fermierilor de peste Ocean.

            Mai întâi de orice e nevoie de o vindecare a rănilor sufletului ţăranului român şi a urmaşilor lui, care redevenit proprietar ocrotit de stat va face din nou să rodească pământul prin iubirea ancestrală a omului de glia şi ogorul său, în care pulsează sevele vieţii şi rodeşte speranţa noastră. Apoi ne vom putea îndrepta privirile spre cerul cu nori sumbri din care se cern peste ogoarele cu grâne ploi acide şi pustiitoare.

22 aprilie 1993

sus

© 2005-2021 Cornel Nistea