Cornel Nistea
scriitorul


 

Jurnal de scriitor

Publicistica literara
Articole de presa

Cartea de vizită

La începuturile ei, cartea de vizită a avut cu totul alte semnificaţii şi funcţii decât cele de azi. Era un document emis de casa nobiliară sau cea regală care asigura accesul în palat unor persoane cu merite deosebite – oameni de ştiinţă, mari pictori sau muzicieni, scriitori, ofiţeri de rang superior şi mai rar politicieni, semn al recunoaşterii şi al deschiderii suveranului pentru marile valori ale vremii mai ales în epoca luminilor. În urma progresului ştiinţific, al dezvoltării industriale, a căilor de comunicaţie şi comerţului din societăţile capitaliste, cartea de vizită a căpătat noi funcţiuni şi semnificaţii. Marii proprietari de fabrici, înalţii funcţionari din sistemul bancar privat sau din cel de stat, politicieni (de obicei oameni bogaţi, mai puţin coruptibili decât cei de azi), medici şi avocaţi de renume ofereau clientelei cartea lor de vizită din cu totul alte raţiuni. Primirea unui asemenea cartonaş cu adresa şi demnităţile personalităţii respective putea constitui un motiv de încântare şi onoare. Cum însă de acum cartea de vizită putea fi tipărită şi de către mici funcţionari şi afacerişti mărunţi, dornici să fie luaţi în seamă, pentru a se face deosebirea revenea tot mai des şi mai insistent întrebarea: Ce carte de vizită are persoana respectivă, adică dacă prezintă garanţie materială şi morală. Răspunsul “Are o bună carte de vizită” însemna că rangurile şi demnităţile sunt de luat în considerare, că omul avea de-a face cu un potentat cu influenţă, de un bun specialist cu studii şi doctorat la o renumită universitate din străinătate, cu excelente rezultate în domeniu, în care poţi avea deplină încredere. Aşa se făceau deosebirile între oamenii de valoare, cu o înaltă ţinută morală, şi amatorii de chilipiruri şi şantaj.

Cu timpul nevoia de comunicare a crescut considerabil, iar cartea de vizită a căpătat o şi mai mare utilitate practică, mai puţin pentru a ne afişa “demnităţile”, cât pentru rapiditatea cu care poţi oferi o adresă, fie ea şi pe internet, fără a mai recurge la stilou şi la hârtia uneori de negăsit.

Curios lucru, şi-n aceste condiţii, întrebarea referitoare la calitatea cărţii de vizită a rămas. Se foloseşte însă tot mai rar, de parcă oamenii de calitate din ţara asta ar fi pe cale de dispariţie.

Şi totuşi a primi o carte de vizită mai poate constitui şi astăzi un gest mărinimos de bunăvoinţă din partea unei persoane importante dispusă să-şi ofere dezinteresată serviciile.

Mi s-a întâmplat nu demult şi mie să primesc un asemenea cartonaş strălucitor nu de la un doctor Honoris Causa, ci de la un vechi amic, ajuns deputat în Parlamentul României. Cum pe cartonaşul cu pricina am descoperit că amicul meu, deputatul, este şi preşedintele unei instituţii centrale (cumul de funcţii la modă şi onorant în ţara noastră), l-am sunat să-i cer ajutorul. A răspuns cu promptitudine. I-am explicat că e vorba de un transfer al fiicei mele dintr-un centru de specializare în altul, domeniu pe care chiar el îl conducea. Mi-a zis că se va interesa. Să revin cu un telefon. Bine-nţeles că n-a mai răspuns vreodată. Telefonul lui suna etern ocupat.

Peste câteva luni, în preajma campaniei electorale, ne-am reîntâlnit la o reuniune pe probleme sociale. Stăteam din nou la aceeaşi masă. Şi-a scos de prin buzunare cele 3-4 telefoane portabile. I-am zis: Domnule, ai atâtea telefoane! Nu-ţi ajunge unul singur. Mi-a răspuns afectat: Nu, domnule! Unul e pentru comunicarea cu colegii din Cameră, telefonul roz e guvernamental, cel verde e pentru familie, iar acela gri e pentru restul lumii. Te-am sunat, nu mi-ai răspuns, i-am reproşat eu. Te rog să mă scuzi, a zis, ţi-oi fi dat numărul de telefon pentru fraieri...

Mi s-a făcut lehamite şi-am gândit în termenii cei mai vulgari: Fac ceva pe telefoanele tale şi pe cartea ta de vizită!...

21 iulie 2005

sus

© 2005-2021 Cornel Nistea