Publicistica literara
Articole de presa
N-au învăţat să iubească
Era seara târziu când am recunoscut în receptorul aparatului telefonic vocea politicianului. Nu m-am gândit atunci nici o clipă al câtelea eram pe lista celor pe care urma să-i contacteze pentru a-i invita la o discuţie. “Domnule, mi-a zis, ne aflăm împreună pe aceeaşi corabie în derivă gata să se scufunde. Te rog lasă la o parte neutralitatea şi vino până aici să vorbim. Ai văzut ce scriu ziarele, cât de mult am scăzut în sondaje?! Am o idee generoasă de revigorare a partidului”.
După revoluţia din ’89 făcuserăm împreună politică ecologistă până ce el a trecut în barca de acum în derivă, iar eu m-am lăsat convins de o nemţoaică la Hanovra că ecologiştii au apucături comuniste şi-am părăsit bărcuţa în care navigam.
Deşi era târziu, curiozitatea scriitorului m-a hotărât să-l vizitez pe V. în chiar seara aceea. Mai ştii, mi-am zis, insul poate avea într-adevăr o idee genială. Toate marile progrese ale omenirii au fost rezultatul unor asemenea idei.
De pe trotuar l-am văzut plimbându-se agitat prin noul sediu al fundaţiei “Pentru o societate democratică” al cărei artizan era. Am ezitat să intru, să-i întrerup şirul raţionamentelor. Cândva am intrat totuşi, iar el m-a primit cu afecţiune. S-a întors spre micul bar de acolo: „Whisky, coniac, gheaţă?...”
Şi-n vreme ce eu gustam din nobila băutură, el şi-a reluat plimbarea agitată. L-am auzit spunând cu patimă: “Îl urăsc! Îl urăsc! Îl urăsc!”. Momentul mi-a părut neverosimil. S-a mai plimbat o vreme repetând tirada, apoi s-a întors spre mine să-mi vadă reacţia. “Nu înţeleg. Pe cine şi de ce îl urăşti? Te rog explică-mi şi mie”. Cum, n-ai înţeles? Pe ticălosul de B. După ce a ajuns în Parlament, ba mai are şi o funcţie guvernamentală, nu mai încetează cu presiunile şi abuzurile. Cu pretenţiile lui mi-a distrus liniştea şi sănătatea. Am stat două luni internat în spitalul de psihiatrie”. Nu ştiam asta. I-am zis: “Dragul meu, nu cred că deputatul ţi-a făcut un rău atât de mare încât să-l urăşti, apoi tu eşti lider al unui partid creştin-democrat a cărui doctrină are la bază iubirea aproapelui. Eu zic că îl deteşti, nu îl urăşti”. Privirile i s-au aprins parcă şi mai mult: “Îl detest! Îl detest! Îl detest!” Apoi, după o mică pauză: „Uite de ce te-am chemat. Până la alegerile zonale mai sunt două luni. M-am hotărât să candidez pentru funcţia de preşedinte. Ticălosul de B. trebuie înlăturat cu orice preţ. N-ai vrea să mă secondezi, eşti un om necompromis politic...”
La convenţia partidului i-au venit în ajutor de la centru preşedintele partidului şi doi vicepreşedinţi. Cu toate acestea, bolnavul de putere a eşuat. Nu s-a lăsat însă. El şi echipa lui au continuat să urască şi să semene vrajbă, încât în cele din urmă partidul s-a rupt în două, iar marele partid istoric de altădată n-a mai îndeplinit la alegeri pragul electoral de intrare în Parlament, ba au ajuns pe punctul de a se dezintegra, pentru că oamenii de acolo n-au învăţat să iubească.
28 iulie 2005