Cornel Nistea
scriitorul


 

Jurnal de scriitor

Publicistica literara
Articole de presa

Destinul altei cruci

Pe marginea drumului principal al satului pe un pinten de stânca, navalit cu timpul de verdeata, chiar în capatul gurisului de la Sanduţu, pe dreapta, Baceştii de-mpreuna cu preotul pusesera pe la 1870 o cruce de stejar maiestrit taiata si sculptata, încastrata în masa de piatra. Crucea îsi desfasura bratele si vârful în evantaie precum petalele unei flori la rasaritul soarelui sau niste izbucuri de apă. În vârful bratelor si-n capul crucii, care nu depaseste un stat de om, erau ataşate două globuri din fiecare pornind câte o cruce de dimensiuni reduse, dar în echilibru si armonie cu întregul. Era Crucea Bandî, numita asa dupa numele gospodarului care o ridicase acolo, în vârful gurişului de la Sanduţu, deasupra, în dreptul crucii, urmând loc drept de popas pentru drumeţ si vita ostenită de povara. Sosind acolo, omul vedea crucea şi se bucura, se închina, îşi ducea mâna la frunte şi şi-o petrecea creştineşte cu cele trei degete împreunate peste corpul său obosit, la plecare procedând asemenea. La această minunată cruce o dată pe an se făcea rugaciune, invocându-se protecţia divină. Aici oamenii îşi recăpătau încrederea zbuciumată de vreo nenorocire, de vreo calamitate naturală, de vreo molimă necruţătoare, de vreo năzuinţă eşuată. După câte ştiu eu era singura cruce de-a lungul drumului principal al satului de la cea de la podul de peste Râu şi cea din vecinătatea bisericii vechi. S-a întâmplat acelaşi lucru. Activiştii de partid, duşmani declaraţi ai creştinătăţii, care au năzuit să cucerească şi să conducă o lume atee, precum cea cu care l-a ispitit diavolul pe Iisus în pustie, au ordonat, ameninţând cu represalii, să fie înlăturată crucea de acolo. Aşa că crucea cea frumoasa şi sfântă a fost mutată într-un capăt de proprietate a aceluiaşi Ştefan Banda, într-o intersecţie binecuvântată a drumului comunal cu cărăruia pe care urcă oamenii la biserica cea nouă, străjuită la resfinţire de un arminden înverzit. Cincizeci de ani de atunci crucii minunate, care îşi găsise loc străluminat, nimeni nu i-a mai avut baiul. O găseam acolo în rarele dăţi când reveneam în sat şi mergeam la biserică la slujbă sau în plimbare. A fost de data aceasta o iniţiativă a celor trei fraţi Curăşeşti care cântă în strana să înlocuiască crucea veche cu o troiţă nouă, pe care au năpădit-o cu iconiţe şi flori artificiale de plastic. Când am urcat eu la praznic, crucea veche şi masa de piatră în care fusese încastrată zăceau risipite deoparte. M-a copleşit tristeţea şi-am asistat cu greutate la sfinţirea noii cruci. Abia am aşteptat să se termine ritualul să vorbesc cu preotul şi cu Victorul Bandî despre destinul vechii cruci. Le-am propus s-o coborâm şi s-o instalăm în micul platou de La Carpen, la intersecţia cărării ce duce la biserică cu cea care trece prin faţa casei noastre spre cătunul Codreştilor. Rugămintea mea, care mi-am imaginat că putea fi şi a fiului meu Iulian, acum preot, a fost acceptată şi-ntr-o lună crucea a fost pusă acolo şi sfinţită din nou de-mpreună cu locul, străjuită fiind de arminden.

Salvarea acestei cruci a constituit pentru mine o mare bucurie. De câte ori revin şi stau câteva zile la casa părintească, primul meu drum e acolo, la crucea aceasta de La Carpen, unde îmi murmur în pace rugăciunea.

12 ianuarie 2006

sus

© 2005-2012 Cornel Nistea