Cornel Nistea
scriitorul


 

Jurnal de scriitor

Publicistica literara
Articole de presa

Prorocitele

            Odată cu prinderea postului şi intrarea în iarnă a satului din Valea în care m-am născut şi am copilărit, începeau pregătirile pentru întâmpinarea Crăciunului. Mai întâi era postul, care punea familia şi colectivitatea într-o stare de reţinere şi trăire creştinească sporită, căci apropierea sărbătorii Naşterii Mântuitorului însemna nu doar primenirea trupului ci şi meditaţie şi trăire evlavioasă. După terminarea muncilor agricole şi coborârea vitelor din munte acasă, era încă destul de lucru în întâmpinarea iernii şi a sărbătorilor. Dacă bărbaţii erau preocupaţi de aprovizionarea cu lemne de foc şi repararea unor sălaşe pentru vite, femeile erau angajate în tot felul de activităţi specifice economiei manufacturiere din satul arhaic. Se torcea, mai ales în şezători, până noaptea târziu în vederea pregătirii tortului pentru punerea războiului de ţesut, căci în casă se confecţionau o mare parte din îmbrăcămintea tradiţională, covoare şi ţoale atât de necesare familiei. În toată această perioadă, de muncă şi de primenire, până la Crăciun, colindatul crea o atmosferă magică. De obicei, adunaţi în jurul unei vetre de foc, unde pe o plită se prăjeau sâmburi de bostan sau se punea la fiert o oală cu boabe de porumb, cei prezenţi aşteptau cu interes momentul colindatului, totdeauna pornit de cineva care ştia bine colindele şi avea harul cântatului. Pe lângă atmosfera creată, era un prilej ca cei mai tineri să înveţe să colinde.

            În sat erau, de obicei, trei generaţii de colindători: copiii mici, care colindau cu steaua, grupurile copiilor mai mari din pragul adolescenţei, care dau viaţă scenetei Crailor şi grupul tinerilor necăsătoriţi, care exersau colindatul la o casă unde se afla o autoritate în materie de colindat şi de ritual şi prin care se asigura păstrarea nealterată a colindelor şi obiceiului. Erau şi situaţii în care grupurile de tineri repetau colinzile pe rând, în casa unuia dintre conducători. Dar aceşti colindători nu doar că învăţau textele şi melodia colindelor, ci ei erau supuşi unor exigenţe interpretative ce puneau în mişcare o bogată acumulare estetică în vederea transmiterii sacrului, încât în Ajunul Crăciunului totul era pregătit până în cele mai mici detalii. Era o mare ruşine ca cineva să greşească o colindă sau să nu aibă îmbrăcămintea tradiţională de sărbătoare.

            Aşteptarea colindătorilor, echivalentă cu a unor crai de la răsărit, era emoţionantă pentru toţi membri familiei, dar mai ales pentru copii. Cea mai mare grijă a mea, copil fiind, era să nu adorm, pentru că la noi colindătorii soseau mult după miezul nopţii, iar eu eram curios să văd ritualul. În sfârşit, când ceata sosea, era primită în casă şi se colinda în jurul mesei, pe care se puseseră rezultate ale rodului de peste an: colacul împletit şi sticla de băutură. Ritualul colindatului avea un vârf maxim: Prorocitele. Această colindă, eminamente religioasă, se colinda de către feciorii adunaţi în jurul mesei în picioare, ea constituind un fel de credo al condiţiei creştine asumate de familie şi colectivitate: “Acum cele prorocite / Se văd toate împlinite / Căci astăzi ni s-au născut / Domnul cel făr de-nceput; /  Astăzi s-a născut Mesia / Precum spune Isaia / , Din Fecioară Preacurată / De neam bun şi lăudată”. Colinda aceasta atinge intensitatea maximă a magicului, Naşterea Pruncului Prealuminat „de atunci” transferându-se în “acum”, familia devenind martora acestei naşteri virtuale. După urările de bine din final ale colindătorilor, urmau mulţumirile gazdei care-i invită pe băieţi să şadă la masă şi să guste din bucatele rodului de peste an, timp în care femeia cinsteşte colindătorii cu colagul de grâu, preluat de cărăuş. Ceteraşii, care-i însoţesc pe colindătorii mari, îşi acordează instrumentele şi curând începe jocul, şi el cu funcţii magice, mai ales dacă în casă sunt fete de măritat. Este desigur o prelungire a sacrului în lume, dar şi o manifestare a bucuriei şi a plenitudinii.

22 decembrie 2005

sus

© 2005-2012 Cornel Nistea