Cornel Nistea
scriitorul

Euroglod şi menajeră

În vreme ce vizitam un prieten internat în spital la secţia de terapie intensivă, şi asta nu era deloc bine, am recunoscut în patul alăturat al rezervei un fost activist de partid de la  secţia de propagandă, cu care nu avusesem vreodată decât relaţii tangente pe vremea când lucram la Comitetul Judeţean de Cultură. Îmi părea un om aşezat, reţinut şi inofensiv în relaţiile cu cei în subordine, măcar că se străduia să urmeze cu devotament linia ideologică a partidului, preţioasele indicaţii ale secretarului general şi să nu iasă din ordinele superiorilor. Îl urmărisem în câteva şedinţe la care luasem şi eu parte şi mă mira că nu-l auzisem vreodată ridicând tonul sau ameninţând cu sancţiuni, apoi nu abrutiza verbal pe cineva, cum făceau alţii. Nu ştiu să fi făcut vreodată vreun rău în mod direct cuiva, iar dacă superiorii impuneau vreo sancţiune cuiva, când îi stătea în putinţă, opta pentru sancţiunea cea mai blândă. După câte mi-am dat seama atunci, tovarăşul C. avea chiar oarecare respect pentru oamenii de cultură autentici sau măcar nu-i teroriza, nu ştiu dacă făcea şi diferenţele între aceştia şi mulţimea impostorilor care se postau pe o poziţie eroică pentru că aduceau osanale partidului şi conducătorului său iubit. Cred că C. întruchipa toate atributele comunistului de omenie, despre care atât de mult s-a vorbit, dacă nu cumva nimerise acolo ca musca în lapte după ce făcuse o şcoală de partid pentru că nu fusese în stare să facă altceva.

M-a cuprins neliniştea văzându-l pe patul de spital, căci pe faţa sa se instalase o paloare suspectă. Eram bucuros să constat că prezenţa mea în salonaş îi făcea bine, măcar că avea oarecare sfială, cunoscând din articolele mele din presă adversitatea mea ideologică faţă de communism şi activiştii săi loiali. Aveam însă ceva comun: eram amândoi oameni ai muntelui, publicasem amândoi cândva materiale despre istoria, viaţa şi spiritualitatea moţilor într-o culegere de texte, şi asta conta mai mult decât toate celelalte. Aşa încât într-o pauză a discuţiei cu prietenul meu, C. a îndrăznit să mă abordeze într-o chestiune ce se vroia comună. Mi-a zis: “Eşti om din Apuseni ca şi mine, spune-mi ce părere ai despre Euroglod, despre aşa-zisa investiţie canadiană de la Roşia Montană?” Şi cum eu i-am spus că nu am nici o părere, a adăugat afectat: “Dacă Guvernul României aprobă investiţia asta, în 4-5 ani firma canadiană va goli muntele de aur, va transforma zona într-un deşert, iar oamenii care vor munci acolo vor rămâne pe drumuri. Euroglodul ăsta este o pacoste pentru moţi!” I se umpluse gura de salivă, cum i se întâmpla şi altădată când vorbea în şedinţele de partid. A zis: “Am o nepoată care e angajată acolo pe post de menajeră, parcă aşa îi zice acuma la director, are 2 mii de euro salar, am întrebat-o şi pe ea, dar mi-a zis că nu se poate pronunţa.” Obosise de câtă pasiune consumase şi-a trebuit să facă o pauză, apoi a adăugat cu voce scăzută, ca şi când ar fi vorbit pentru sine: “Un vecin de-al meu şi-a cumpărat în urmă cu câţiva ani la Roşia Montană o amărâtă de casă înainte să vină Euroglodul ăsta şi acum a primit despăgubiri de două miliarde…”

Mi-am adus aminte că prin anii 70, Comitetul de cultură a judeţului şi secţia de propagandă a partidului au subscris distrugerii Cetăţilor Romane de la Roşia Montană pentru a se exploata aurul de sub ele şi nimeni nu a protestat, iar cele câteva voci disparate ale istoricilor nu au contat. Pe coridorul spitalului, m-am plâns prietenului meu de asta şi de ignoranţa lui C., care confunda goldul cu glodul şi manageră cu menajeră, de activişti imbecili de partid care ne-au hotărât destinul. Mi-a replicat cu un zâmbet amar: “Vezi-ţi de treabă, şi acum se întâmplă aşa. În România au prioritate la funcţii semidocţii şi lichelele, condiţia e să fie înregimentaţi politic. Ei iau doctorate, devin universitari ai unor studenţi care la absolvire la un concurs pentru ocuparea unui post iau note de 2 şi de 3. De acum ar trebui să schimbăm proverbul: Spune-mi cine îţi e manager sau menajeră, ca să-ţi spun cine eşti…

23 februarie 2006

sus